Bloggerii, jurnaliştii şi, în general, toţi indivizii
care îşi consumă o bună parte din viaţă pe Internet, pot
fi acum „citiţi” de către un software capabil să
analizeze stările emoţionale negative pe baza textelor redactate.
Programul recunoaşte dacă respectivii autori suferă de depresie şi
cât de gravă este aceasta.
Astfel, la proba practică, soft-ul a scanat nu mai puţin de
300.000 de bloguri din toată lumea (cu conţinut în limba engleză),
după care a întocmit un top 100 al celor mai depresivi
blogeri. La celălalt capăt, aplicaţia i-a „selectat” şi pe
100 cei mai optimişti.
Rezultatele au fost studiate cu atenţie de psihologi, iar
aceştia au ajuns la concluzia că 78% dintre cazuri au fost
interpretate corect. Dacă ţinem cont că analiza este una
complexă ce vizează substratul textului redactat (nu termeni
evidenţi precum „depresie”, „tristeţe”, „sinucidere”, „moarte”),
putem spune că înlocuieşte cu succes un psiholog de talie
medie.
Aplicaţia dezvoltată de către cercetătorii de la
Universitatea Ben-Gurion (Israel) este aşadar un
instrument util pentru depistarea indivizilor cu tendinţe
sinucigaşe. În plus, are avantajul analizei în masă, lucru pe care
un psiholog nu îl poate face.