Că tot am început să vorbesc de Sony, continui cu un comunicat de presă prin care ni se prezintă un aparat foto digital compact, Cyber-shot DSC-S800. Deşi nu are ceva ieşit din comun care să îl scoată din mulţime, are ceva care mă atrage şi mă face să îl doresc.
Probabil că şi designul „normal” fără forme deosebite, dar cu siguranţă carcasa din metal, sunt pe gustul meu şi îmi creează o atracţie către DSC-S800. Cei 8.1 MP ai senzorului Super HAD CCD sunt suficienţi pentru cerinţele actuale, întocmai ca şi zoom-ul optic 6x. Cel digital nu cred ca interesează pe cunoscători, cu toate ca a lui valoare ajunge la 12x. Tot cunoscătorii nu vor fi marcaţi de sensibilitatea maximă: ISO 1250. În general, combinaţia dintre aceasta şi un senzor de dimensiune 1/1.8” va rezulta cu un zgomot în imagine supărător, indiferent de producătorul aparatului şi / sau protocoalele de creştere a calităţii.
Un alt atu al lui DSC-S800 este ecranul mare, de 2.5” diagonală, şi a cărui rezoluţie este compusă din 230.000 de puncte. Greutatea este încă un plus al aparatului, 185 g fără baterii şi card de memorie. În pachet sunt livraţi doi acumulatori NiMH care, după spusele Sony, sunt suficienţi pentru 390 de cadre.
Ca detalii tehnice ar mai merita menţionate: macro de la 2 cm, captură video la 30 fps cu sunet, 54 MB memorie internă care poate fi mărită cu carduri Memory Stick Duo (Pro).
Sper să nu fie prea scumpă, căci la 1900 lei deja se poate achiziţiona un DSLR entry-level.