Apple calcă pedala. A V-a generaţie de iPhone apare în iarnă?

Apple calcă pedala. A V-a generaţie de iPhone apare în iarnă?

Deşi
iPhone 4
s-a vândut deja în peste trei
milioane de exemplare,
problemele cu recepţia semnalului
au lăsat
cicatrici pe figura plină de mândrie a lui Steve Jobs. Aşa se face
că şeful din Cupertino ar putea scurta intervalul de succedare
între generaţiile de produse, cel puţin în cazul telefonului
Apple.

Umblă zvonul că în ianuare 2011 va fi lansată
a cincea generaţie de iPhone. În mod normal, ne-am
fi aşteptat ca luna iunie să fie dedicată acestui eveniment.


iPhone

Viitorul iPhone ar trebui să facă repede uitat eşecul tehnic
numit iPhone 4, ceea ce înseamnă că nu va avea îmbunătăţiri
hardware majore
ci va fi practic un iPhone 4 fără
probleme cu semnalul
şi poate cu câteva facilităţi
multimedia suplimentare. Tot în aceeaşi perioadă se anunţă
şi o versiune de iPad mini
, cu ecran de 7 inch.

Situaţia seamănă mult cu cea din cazul Microsoft
Vista
. Eşecul acestui sistem de operare l-a făcut pe Steve
Ballmer să scoată repede Windows 7, sistem bine
primit de utilizatori şi care a ajuns într-un foarte scurt timp să
depăşească vânzările lui Vista

Urmărește Go4IT.ro pe Google News