Pentru consumatorul de rând, mai mulţi megapixeli înseamnă o
calitate mai bună a imaginilor. În realitate, calitatea depinde de
mărimea senzorului, de procesorul de imagine şi de obiectiv
(lentile). Sony Ericsson a ales „cacealmaua de marketing” şi vrea
să ne cucerească prin impresionanta cifră de 16 MP,
atribuită camerei foto integrate pe noul telefon
Sony Ericsson Cyber-Shot S006
care va fi lansat în reţeaua KDDI din Japonia în
primăvara lui 2011.
Mai precis, este un senzor CMOS de 16.4 MP, capabil de capturi
la valori ISO uriaşe, de până la
12800. Este evident că la această valoare zgomotul din
imagine va fi extrem de pronunţat şi nici cei mai buni algoritmi
software nu vor reuşi să aducă poza la un nivel decent de
calitate.
De cealaltă parte, este important ca la valori ISO mici să nu
avem zgomot în imagine, iar pozele realizate în condiţii optime să
fie demne de brandul Cyber-shot.
Puteţi vedea aici două sample-uri de la Sony şi mai multe
informaţii despre tehnologiile folosite.
Revenind la terminal, acesta mai are în dotare un
procesor Snapdragon tactat la 1 GHz, un
ecran touch de 3.3 inch, Wi-Fi, HSDPA, GPS şi
Bluetooth. Deşi procesorul ne îndreptăţeşte să credem că va
motoriza un OS avansat, Sony Ericsson nu a avut acest aspect în
vedere şi a optat pentru o platformă de operare
proprie.
Anul viitor SE va lansa şi pe piaţa europeană astfel de
terminale, sperăm noi cu îmbunătăţirile de rigoare: sistem Android
sau, de ce nu, WP7 şi ecran mai generos.