Asus NX90 – doar pentru biroul unui director

11.11.2010
Asus NX90 - doar pentru biroul unui director

Asus NX90 - Excelenţă în designExclusivitatea
poate avea multe feţe în segmentul calculatoarelor portabile. Mulţi
producători aleg să ofere performanţe extraordinare într-un
dispozitiv cât mai compact. Alţii se concentrează pe miniaturizare
şi scăderea greutăţii, fiind folosite componente care consumă
foarte puţin şi aproape că nu au nevoie de un sistem de răcire.
Performanţa de top este o prioritate pentru companii precum
Alienware care oferă laptopuri cu două plăci grafice high end.
În cazul de faţă, Asus a ales exclusivitatea prin design.
Împreună cu cei de la Bang & Olufsen ei au creat Asus
NX90
, un laptop pe lângă care nu poţi să treci fără să întorci
capul.


Asus NX90 - acesta este un laptop?

Redesenarea unui laptop

Designul lui Asus NX90 este opera lui David Lewis. El a
încercat să redeseneze laptopul la modul general şi în aceste
condiţii liniile dispozitivului de faţă nu ar trebui să ne
mire.
O prioritate a fost alegerea materialelor folosite
pentru carcasă. Aluminiul nu este o noutate pentru acest domeniu,
însă el apare într-o formă rar întâlnită. David Lewis a
ales aluminiul lucios şi pentru păstrarea luciului a fost folosit
un strat protector.
Acesta este relativ moale şi în ciuda
faptului că am fost foarte atenţi cu dispozitivul, la finalul
testului am observat două zagrieturi superficiale. Pot spune chiar
că purtarea unui ceas la mână garantează apariţia unor zgârieturi
pe restpad.


Un touchpad lipsă şi două în plus

Când este închis, Asus NX90 ocupă mult spaţiu pe
birou
. Pe lângă diagonala de 18.4″, ecranul este flancat
de două difuzoare verticale cu o lăţime de 4-5 cm. Deasupra
matricei monitorului se află un filtru de protecţie polarizat care
ajută mult la eliminarea reflexiilor deranjante. Porturile şi
conectorii sunt amplasaţi în stânga şi în dreapta, laptopul fiind
dotat cu o unitate optică de tip slot.

David Lewis nu a vrut să poziţioneze un touchpad în mijlocul
restpad-ului. Singurul loc disponibil în aceste condiţii a fost
de-o parte sau de alta a tastaturii. Stângacii s-ar fi plâns dacă
touchpad-ul ar fi fost în partea dreaptă şi invers, aşa că a fost
aleasă o soluţie de compromic. Asus NX90 are două
touchpad-uri, amplasate simetric în stânga şi în dreapta tastaturi.
Ambele oferă suport multitouch şi pot fi dezactivate individual
dacă este nevoie.
Personal am renunţat la cel din dreapta
deoarece îl mai atingeam din greşeală.


Asus NX90 - filtrul polarizator

Asus NX90 nu poate fi considerat un laptop
portabil.
El este livrat într-o cutie neagră din imitaţie
din piele ce conţine printre altele un certificat special de
calitate de la Asus. Un alt accesoriu oferit este antena pentru TV
tunerul hibrid integrat. Cu o greutate de 4,4 kg şi o lungime care
face imposibilă găsirea unei genţi potrivite, el probabil că nu va
părăsi biroul directorial sau pe cel de acasă. Cei care
sunt adepţii unui birou minimalist vor aprecia faptul că Asus NX90
vine cu o pereche de boxe integrate de calitate.
Folosirea
unui mouse este mai mult sau mai puţin necesară, în funcţie de
nevoile fiecărui utilizator.

Specificaţii

  • Ecran: 18.4″, 1920×1080, iluminat cu
    LED-uri
  • Procesor: Intel Core i7-740QM, 1,73 GHz, 6 MB
    Cache, 2,93 GHz Turbo, HT, 45 W TDP
  • Chipset: Intel HM55
  • RAM: 1 x 4 GB, 2 x 2 GB DDR3, 1333 MHz
  • Placă video: Nvidia GeForce GT 335M, 1 GB
    DDR3
  • HDD: 2 x 640 GB, 5400 RPM, 8 MB buffer,
    Seagate
  • Unitate optică: Blu-ray Combo
  • Reţea: LAN, 802.11b/g/n, Bluetooth
  • Conectori: 1 x USB 2.0, 2 x USB 3.0, eSATAp,
    HDMI, VGA, 3 x audio
  • Altele: card reader, camera web, tuner TV
    hibrid
  • Baterie: 6 celule, 5.600 mAh, 63 Wh
  • Dimensiuni: 530 x 280 x 30-35 mm
  • Greutate: 4,4 kg


Asus NX90 - două porturi USB albastre

Performanţe

Fără îndoială, Asus NX90 este unul din cele mai
performante laptopuri de pe piaţă, având în carcasă un procesor
quad core de ultimă generaţie, 8 GB RAM şi placă video dedicată de
la Nvidia
. Capacitatea mare de stocare este asigurată de
cele două locaşe pentru HDD-uri şi cred că înlocuirea unuia cu un
SSD ar spori performanţele sistemului. Nu avem aici
tehnologia Nvidia Optimus
, în primul rând pentru că procesorul
nu are placă video integrată şi apoi pentru că nu este necesară.
NX90 a fost creat ca să înlocuiască un desktop pe un birou
şi nu să ofere o autonomie mare.

  • 3DMark06 Default – 6960 puncte
  • 3DMark Vantage – 3480 puncte


Singura fantă de evacuare a sistemului de răcire

Ecranul, tastatura şi experienţa de lucru

Laptopul Asus NX90 este impunător pe aproape orice
birou.
Rezoluţia full HD pe 18.4″ este cât se poate de
potrivită. Acest ecran este probabil cel mai mare folosit în
domeniul portabilelor la ora actuală. Filtrul polarizator menţionat
la început are un rol important în calitatea foarte bună a imaginii
pe care o percepe utilizatorul. Unghiurile de vizibilitate sunt
printre cele mai bune pe care le-am întâlnit la portabile, iar
timpul de răspuns al matricei este decent.

Tastatura lui NX90 este o surpriză foarte plăcută din partea
celor de la Asus. Ea aduce puţin cu cea întâlnită la portabilele
Acer
, însă distanţa dintre taste este mai mare şi calitatea
construcţiei este superioară. Tastele par a fi suspendate şi sunt
construite dintr-un plastic de calitate. Datorită amplasării celor
două touchpad-uri nu a mai fost loc pentru pad-ul numeric, însă
prezenţa lui pe un astfel de laptop nu este obligatorie. Tastarea
rapidă nu este o problemă pe NX90, însă tastatura necesită un timp
de acomodare. Rândul superior de butoane multimedia vă va induce în
eroare la început.


Asus NX90 - aluminiu lucios

Ţinând cont de dimensiuni şi greutate, ne aşteptam ca să putem
deschide Asus NX90 cu o singură mână. Din păcate, balamaua ecraului
este destul de fermă şi deschiderea necesită folosirea ambelor
mâini. În funcţie de felul în care obişnuiţi să tastaţi pe un
laptop este posibil ca să fiţi deranjaţi de colţul din stânga-jos
al restpad-ului. NX90 este un laptop de excepţie, însă nu
lipsesc unele mici probleme specifice acestui tip de
dispozitive.
Restpad-ul se încălzeşte simţitor în
jumătatea dreaptă şi foarte puţin în jumătatea opusă. Sistemul de
ventilaţie elimină aerul cald parţial şi spre monitor. Chiar şi în
timpul rulării unor jocuri ventilatorul nu a devenit deranjant de
gălăgios.


Ce a ieşit din mâna unui designer cu experienţă

Sistemul audio

Sunetul de calitate a fost o prioritate pentru David Lewis
atunci când a creat Asus NX90. Dacă vrem să fim corecţi,
trebuie să spunem că cele două difuzoare ce poartă sigla Bang &
Olufsen oferă cea mai bună audiţie din segmentul
laptopurilor.
Mai sunt câteva portabile care se apropie de
acest nivel de calitate, însă diferenţa faţă de media sistemelor
testate de noi este foarte mare. Chiar şi aşa, audiofilii
pretenţioşi nu cred că vor fi mulţumiţi. Ei trebuie să înţeleagă
însă faptul că acest sunet este obţinut cu difuzoare foarte
compacte, care nu vor egala niciodată performanţele unui sistem
audio de calitate.

Volumul care poate fi obţinut cu difuzoarele lui Asus NX90 este
impresionant şi distorsiunile sunt aproape inexistente la nivelul
maxim. Camerele de rezonanţă sunt de aproximativ 10 ori mai
mari decât cele ale laptopurilor obişnuite.
Frecvenţele
înalte sunt cel mai bine redate, limitările în spectrul celor joase
fiind uşor de intuit. Vizionarea filmelor este o plăcere şi din
punct de vedere audio, volumul fiind îndeajuns pentru o cameră
medie. În jocuri, în mod special cele de tip FPS, boxele au oferit
o poziţionare spaţială a sunetelor decentă.


Asus NX90 - garanţia unui sistem audio de calitate

Performanţa în jocuri

Asus NX90 nu a fost creat pentru jocuri, însă placa
video poate rula titluri actuale.
Nu am folosit rezoluţia
nativă a ecranului, ci am rulat jocurile la 1280×720 de pixeli. Am
facut asta deoarece nu am vrut să folosim setările minime pentru
detalii. Cele trei FPS-uri pe care le-am rulat au fost Crysis
Warhead
, FarCry 2
şi CoD
Modern Warfare 2
. În cazul lui Crysis am folosit setările
Gamer, însă pentru a obţine un framerate decent a trebuit să punem
câteva elemente grafice pe nivelul Mainstream. FarCry 2 a rulat cu
efectele DirectX 10 activate, dar fără HDR şi Bloom. Lista
performanţelor obţinute o gasiţi mai jos.

Crysis Warhead – Gamer, No AA – 25 fps
FarCry 2 – High, DX 10, No AA – 22 fps
CoD Modern Warfare 2 – Extra, AA 2x – 44 fps


Asus NX90 - o tastatură excelentă

Autonomie

Testul de autonomie face parte din aceeaşi categorie a
testelor irelevante pentru Asus NX90 ca şi performanţa în
jocuri.
Ţinând cont că laptopul va sta aproape tot timpul
pe un birou, alimentat, timpul de funcţionare pe baterie nu va
conta pentru cumpărător. Atunci când a fost folosit pentru
editarea documentelor şi navigarea pe Internet,
ascultând muzică în fundal cu o pereche de căşti, autonomia
bateriei de şase celule a fost de o oră şi 55 de
minute
pe profilul Power4Gear Quiet Office şi cu
luminozitatea ecranului la 50%.

Pentru testul multimedia am folosit un film cu
rezoluţie full HD pe care l-am rulat pe profilul Power4Gear
Entertainment cu luminozitatea ecranului la 50%. Bateria s-a
consumat într-o oră şi 30 de miunte, folosind o
pereche de căşti pentru redare. Am fi vrut să folosim boxele, însă
nu suntem singuri în birou. Folosind profilul Power4Gear High
Performance am rulat jocuri doar o oră şi 5
minute
. Luminozitatea ecranului a fost setată la 70% şi am
folosit o pereche de căşti.


Asus NX90 - materialele au fost foarte importante

Concluzie

Asus NX90 este un laptop impunător. El merită un birou
propriu deoarece a fost creat pentru a fi admirat. Ca un plus, el
are o configuraţie de ultimă generaţie şi oferă performanţe
multimedia de top.
Nu este un laptop creat pentru jocuri
şi nici pentru a fi transportat într-o geantă. Fără să exagerăm,
putem afirma că NX90 este cel mai bine construit laptop pe
care l-am văzut în ultimii ani de la Asus şi nu numai.
El
este exclusivist atât prin design, cât şi prin preţ. Cu o
configuraţie uşor diferită, Asus NX90 este disponibil în ţara
noastră la un preţ de 10.000 de lei.


Asus NX90 - 10.000 de lei - preţul exclusivităţii

Plusuri şi minusuri:

[+] design
impresionant
[+]
construcţie impecabilă
[+]
configuraţie foarte performantă
[+]
ecran de calitate
[+]
sistem audio semnat B&O
[+]
două touchpad-uri
[]
restpad-ul se încălzeşte în timpul utilizării

Urmărește Go4IT.ro pe Google News