Recent lansatul
sistem de operare Windows Phone 7 se bucură, aşa cum este şi
normal, de o atenţie specială din partea tuturor. Mai ales a
producătorilor de telefoane. Cei de la Sony Ericsson, care nu de
mult au divorţat de Symbian, sunt şi ei la fel de interesaţi ca şi
ceilalţi. Aşa se face că două dintre telefoanele la care aceştia
lucrează în prezent, Xperia X7 şi Xperia X7 Mini, au ieşit la
iveală fără vreo intenţie oficială.
Din greşeală sau nu, un oficial Sony Ericsson a pierdut o scurtă
prezentare Power Point a celor două telefoane. De aici şi până la
publicarea informaţiilor pe net, a fost doar un pas mic şi
natural.
Ambele telefoane vor avea la bază, spre satisfacţia celor de la
Microsoft, sistemul de operare Windows Phone 7. Diferenţa dintre
cele două telefoane inteligente se face la construcţie şi
specificaţii tehnice.
Sony Ericsson Xperia X7 are un touchscreen capacitiv de 4.3
inch, aşa cum se poartă mai nou. Rezoluţia acestuia este WVGA, de
480 x 800 pixeli. Dacă sistemul de operare şi aplicaţiile
instalate se vor mişca foarte rapid, meritul va fi al procesorului
Qualcomm MSM8260, de 1.2 GHz.
Camera foto are 8.1 MP şi, ca orice cameră care se respectă,
filmează HD (720p). De asemenea, telefonul este dotat cu o ieşire
HDMI, în caz că vrei să te uiţi pe televizor la clipurile realizate
cu telefonul.
După nume, Sony Ericsson Xperia X7 Mini ar trebui să fie o
versiune minusculă a lui Xperia X7. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi,
Xperia X7 Mini are şi el un ecran măricel – touchscreen capacitiv
de 3.5 inch cu aceeaşi rezoluţie WVGA.
Procesorul operează la o frecvenţă puţin mai mică, 1 GHz. În
schimb, camera foto pare să fie mai bună: are 10.1 MP, 3X
zoom optic, bliţ Xenon şi filmează 720p. Căştile care
însoţesc terminalul beneficiază de tehnologia noise cancellation,
care are rolul de a estompa cât mai mult posibil zgomotul din
jur.
Atât Xperia X7, cât şi Xperia X7 Mini se pare că vor fi lansate
în primul trimestru al lui 2011. În acea perioadă vom afla probabil
şi cât vor costa. Aşteptaţi-vă însă ca preţurile să fie în jurul a
500 de euro.