Nokia C5-03 este cel mai nou smartphone de buget al companiei,
un model cu sistem de operare Symbian 5th Edition,
echipat cu ecran touchscreen rezistiv de 3.2 inch,
a cărui rezoluţie atinge 360 x 640 pixeli.
La data anunţării Nokia a promis un preţ retail nu mai
mare de 225 dolari, promisiune care din păcate nu
a fost respectată, din moment ce primele exemplare ajunse în
magazinele online nu pot fi achiziţionate pentru mai puţin de
290 dolari. Rămâne de văzut dacă acest preţ se
dovedeşte a fi cel oficial, sau doar o tentativă a magazinelor de a
creşte încasările, profitând de pe urma entuziasmului
cumpărătorilor în perioada sărbătorilor de iarnă.
Pentru un asemenea preţ suntem totuşi
recompensaţi cu un telefon înzestrat cu receptor
GPS şi cameră foto de 5 MP, una care din
păcate nu dispune de autofocus sau flash. Alte
dotări includ suport pentru conectivitate Bluetooth, HSDPA
şi WiFi, precum şi un slot pentru card
microSD.
Fiind un telefon gândit şi pentru multimedia,
acesta dispune de un conector standard microUSB şi conector
pentru căşti cu mufă jack 3.5mm.
Design-ul modern ales pentru
Nokia C5-03 poate fi personalizat după gust, alegând dintr-o
paletă de mai multe nuanţe viu colorate.