Bătrânul Hef crescător de iepuraşi cu pedigree
a trimis pe Twitter un mesaj prin care îşi anunţă intenţia de a
oferi posesorilor de iPad versiunea necenzurată a celebrei
reviste Playboy. Coincidenţă sau nu, decizia a fost luată
la puţin timp după ce Steve Jobs s-a
retras de la şefia Apple.
Fanii ştiu că Hugh Hefner a mai lansat ceva asemănător în 2009 –
o aplicaţie Playboy pentru posesorii de iPhone.
Aceasta nu dezvăluia însă nimic cu adevărat provocator, fiind axată
în principiu pe articole extrase din magazin şi promovate prin
intermediul unor imagini sexy, fără nudităţi.
Acum, Hef vrea să aducă pe ecranul lucios al iPad-ului
domnişoare fără lenjerie intimă. Şi se pare că va
reuşi acest lucru. Din nefericire pentru el, nu chiar aşa cum a
visat. Apple are o politică strictă cu privire la pr0n-uri şi nu a
acceptat ideea de aplicaţie Playboy necenzurată, dar a căzut totuşi
la o înţelegere care să împace ambele părţi: un site
Playboy special personalizat şi optimizat pentru
iPad.
Accesul la pagina Playboy pentru iPad va fi
posibil începând din martie, iar amatorii vor
trebui să plătească o taxă pentru a vizualiza galeriile cu
iepuraşi. Planurile tarifare nu au fost încă dezvăluite.