ASUS E600 – prezentare video şi imagini

20.01.2011
ASUS E600 – prezentare video şi imagini

ASUS E600 este primul telefon cu
Windows Phone 7
al companiei, programat pentru o prezentare
oficială abia luna viitoare, la Mobile
World Congress
2011.

Chiar dacă vom afla toate detaliile abia atunci, E600 nu a
scăpat de obiectivul camerelor de filmat, avânt parte deja de o
primă prezentare video şi câteva poze, suficient de clare încât să
putem aprecia carcasa cu un design sobru şi funcţional şi
contrastul foarte bun al ecranului bazat se pare pe o matrice de
tip AMOLED.

La prima vedere ASUS E600 nu pare să fie prea diferit de alte
telefoane cu Windows Phone 7 de pe piaţă.

Ecranul cu o diagonală ceva mai mică de 4 inch afişează o
rezoluţie de 480×800 pixeli şi dispune de
interfaţă tactilă.

Carcasa este confecţionată aproape integral din plastic negru
resiztent la amprente şi ornată doar în partea din faţă cu un
finisaj din aluminiu şlefuit, pentru un aspect
estetic mai elegant.


Pus lângă un HTC HD7, ASUS E600 este un telefon mai compact şi
aparent mai subţire, trăsături care îl fac mai uşor de purtat în
buzunar.

Partea din spate ascunde o cameră de 5 MP cu
blitz LED, din păcate fără vreun mecanism de
protecţie a lentilelor.


Deasupra ecranului mai putem observa butonul pentru blocarea
ecranului şi un conector pentru căşti, cu mufă jack 3.5
mm
.

Interiorul carcasei ascunde o baterie Li-Ion de 1300
mAh
, probabil suficientă pentru cerinţele unui
smartphone
compact, cum este ASUS E600.


Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News