HTC este recunoscută pentru faptul că nu
ascunde prea multe secrete când vine vorba de planificarea
dispozitivelor pentru anul în curs. Aşa că, la început de 2011,
compania taiwaneză a lăsat să scape pe Internet o serie de
informaţii legate de nu mai puţin de şase smartphone-uri ce
urmează să iasă pe piaţă anul acesta.
Denumirile comerciale nu sunt deocamdată cunoscute, dar acest
lucru contează mai puţin. Ceea ce contează este că ne putem forma o
idee despre linia pe care merge HTC – în mare,
fără mari surprize pe partea de design. Notăm lipsa totală a
butoanelor frontale în cazul unui dispozitiv (vezi imaginea de mai
jos), în rest aceleaşi forme specifice HTC.
Telefoanele din imaginile de mai jos pot fi uşor confundate cu
anumite modele deja existente pe piaţă: Desire,
HTC 7 Mozart, Wildfire
ş.a.m.d.
Cât priveşte specificaţiile, nici aici nu vom întâlni lucruri
incredibile: majoritatea vor rula OS Android 2.3,
dar va exista şi un model pe Brew Platform şi, deocamdată la nivel
de zvon, un dispozitiv tablet cu Android 3.0
Honeycomb.
Mai multe detalii pe pocketnow.com.