Nici nu se lansase oficial Android 2.3 Gingerbread că existau
deja zvonuri cu privire la Android 2.4, următoarea
versiune de OS Google dedicată smartphone-urilor. Iniţial s-a spus
că va fi gata la vară, apoi în luna mai a acestui an. Până la urmă,
se pare că Android 2.4 va fi implementat pe un smartphone
Viewsonic ce va fi prezentat în aprilie.
Din câte cunoaştem în momentul de faţă, Android 2.4 nu va aduce
decât câteva modificări minore faţă de Android
Gingerbread, cum ar fi posibilitatea de a rula aplicaţii ce
necesită procesare dual-core pe sisteme single-core. De altfel,
numele de cod nici nu va fi schimbat.
Iniţial se vorbea despre Android 2.4 „Ice
Cream”, dar cel mai probabil această denumire va fi
asociată cu Android 3.1, o platformă ce succedă
Android 3.0 Honeycomb şi care este concepută
special pentru tablete.
Cât despre primul produs care va rula Android 2.4 –
Viewsonic Viewpad 4, acesta este un smartphone cu
ecran generos de 4.1 inch şi cameră de 5 MP cu înregistrare video
HD 720p.