Începând de ieri, Orange România oferă clienţilor săi şi nu
numai un nou abonament, numit Flamingo. Acesta se adresează
celor care vor să sune în străinătate şi în ţară către alte reţele
fixe sau mobile. Momentan sunt disponibile două planuri
tarifare. Pentru 10 euro/lună, clienţii primesc 100 de
minute internaţionale şi naţionale către mobil, 200 de minute
internaţionale şi naţionale către fix şi 1.000 de minute în reţea.
Al doilea plan tarifar costă 15 euro/lună şi include 150 de minute
internaţionale şi naţionale către mobil, 300 de minute
internaţionale şi naţionale către fix şi 1.200 de minute în reţea.
Dacă doriţ extraopţiuni, puteţi beneficia de minute în plus în
reţea sau în afara reţelei, SMS-uri, MMS-uri şi apeluri video.
Orange vine şi cu o ofertă specială pentru clienţii care dispun
deja de unul din abonamentele Panteră sau Delfin. Dacă abonamentul
actual este mai mare de 6,25 euro/lună, aceştia primesc 20%
reducere la abonamentul Flamingo în primele trei luni în cazul
contractelor pe 12 luni şi 20% reducere până la 31 decembrie 2011
pentru contractele pe 24 luni. O altă condiţie pentru această
ofertă specială este activarea abonamentului nou în perioada 15
martie – 31 mai. Mai multe detalii pe site-ul oficial
Orange.