Cei care privesc noul Wind Top AE2410 de la
MSI nu pot să nu
remarce cel puţin câteva trăsături împrumutate din linia de produse
Apple.
Departe de a fi doar o imitaţie pentru un alt produs celebru,
MSI Wind Top AE2410 este un sistem
all-in-one în toată puterea cuvântului, disponibil în versiuni
cu procesor Intel Core i5 2410 la 2.3 GHz şi
Core i3 2310M la 2.1 GHz.
Opţional, interfaţa grafică din seria Intel Graphics HD
3000 poate fi înlocuită cu o placă video NVIDIA
GeForce GT 540M, cu 1 GB memorie video
dedicată. Tot ca dotare opţională mai poate fi adăugat şi un
tuner TV.
Interfaţa sistemului de operare Windows 7 Home Premium
64 bit este redată pe suprafaţa unui ecran Full
HD cu diagonală 23.6 inch, prevăzut cu
interfaţă multitouch. Pentru lucrul de zi cu zi
avem la dispoziţie un set de tastatură şi mouse
wireless, iar pentru utilizarea ca media center pachetul
include şi o telecomandă complet utilată. În rama
ecranului mai găsim şi un webcam de 1.3 MP, cu
microfon integrat.
Platforma hardware este împrumutată de la sistemele laptop şi
utilizează chipset-ul Intel HM 65, creat pentru
procesoarele Intel Core din familia
Sandy Bridge. Avem parte de două slot-uri SO-DIMM, populate cu
4 GB memorie DDR3 (maxim 8GB suportat),
harddisk de 1 TB, unitate DVD Super Multi, card reader
6-in-1 şi un set de difuzoare stereo cu putere 2 x
5 W.
Opţiunile de conectivitate numără două porturi USB
3.0 şi patru USB 2.0, conector
eSATA, HDMI, VGA, MIC-In, ieşire pentru căşti şi ieşire
optică S/PDIF.
Conectarea la reţea poate fi realizată prin interfaţă
WiFi 802.11 b/g/n sau Gigabit
LAN, iar pentru ataşarea diverselor accesorii mai avem la
dispoziţie un modul Bluetooth.
Întreaga configuraţie este alimentată de un adaptor AC
extern, cu o putere de 180W.
Din păcate MSI nu a dat detalii referitoare la data de lansare
sau preţul de vânzare pentru modelul Wind Top
AE2410.