Singura soluţie pentru ca Windows Phone 7 să ajungă competitiv
pe piaţa sistemelor de operare pentru telefoane este ca Microsoft
să lanseze cât mai repede update-urile promise. Sistemul de operare
a fost lansat cu multe limitări şi
funcţii lipsă, ele urmând să fie implementate e parcurs.
Cu nume de cod
Mango, următorul update Windows Phone 7.5 va aduce două funcţii
ale motorului de căutare Bing: Bing Audio şi Bing Vision.
Prima analizează melodiile necunoscute din memorie şi le asociază
numele artistului şi cel al melodiei. Întrebarea care se pune este
cum ajung aceste melodii în memorie, deoarece ele trebuie să treacă
în principiu prin Zune Software, aplicaţie care include o funcţie
similară.
O a doua funcţie este Bing Vision. Cu ajutorul
ei pot fi recunoscute şi căutate pe Internet Tag-uri Microsoft,
coduri de bare, coperţi de CD-uri sau DVD-uri şi altele. Windows
Phone 7.5 ar trebui să aducă şi navigaţie pentru autovehicule, o
funcţie oferită deja de alţi producători de sisteme de operare.
Pentru cei interesaţi, o funcţie de tip speech-to-text va fi
implementată de asemenea. Toate acestea nu au fost confirmate încă
de Microsoft. Update-ul cu pricina este aşteptat în a doua jumătate
a acestui an.