Vara e la o aruncătură de băţ, iar vremea caldă îşi face deja
bine simţită prezenţa. Am renunţat la geci şi la bluzele groase, am
scos la înaintare tricourile şi pantalonii trei sferturi. Ca un
gadgetar înrăit, cum puţini sunt în România (sau sunt mulţi dar
greu detectabili?), am căutat pentru sezonul estival haine
care să se apropie de stilul „Technologic” á la Daft
Punk.
Sigur, încă nu au apărut pe piaţă costume în genul celor din
Tron: Legacy, dar ultimele inovaţii ne fac să
credem că nu mai e mult până când vom ajunge să purtăm pe post de
accesorii vestimentare discuri holografice cu întreaga noastră
biografie.
Tricoul pentru insomniaci
Mi se întâmplă destul de des ca, în lunile călduroase de vară,
să adorm foarte greu şi atunci să am un somn agitat, întrerupt de
vise care l-ar îngrozi până şi pe Freddie Krueger.
Acest tricou dezvoltat de Nyx Devices poartă
sugestiv denumirea de „Somnus„. Este un tricou
inteligent, înzestrat cu tehnologii concepute la prestigiosul
Insitut Tehnologic din Massachusetts (MIT). Concret, are în dotare
nişte senzori şi un mini-computer ce monitorizează
respiraţia. Datele pot fi încărcate apoi pe un server de unde
medicii specialişti le vor vizualiza şi interpreta.
Tricoul „Somnus” se află în stadiu
experimental, dar se estimează că anul viitor va intra pe
piaţă, la un preţ de aproximativ 100 $. Este
foarte posibil ca, până în 2012, acest produs să fie îmbunătăţit cu
senzori care să monitorizeze şi alte organe / funcţii în timpul
somnului.
Tricoul care înfloreşte în lumina soarelui
Îmi place foarte mult soarele, iar acum am găsit în sfârşit un
mod prin care să-mi manifest aprecierea: un tricou ce
reacţionează sub lumina razelor UV, iar textura iniţial
fadă ce reprezintă nişte pomişori prinde culoare şi contur.
Tricoul senzitiv costă doar 13,99 $ şi se
găseşte disponibil pe site-ul
thinkgeek.com.
E39 – ultimul răget în materie de tricouri pentru
sportivi
Produs de compania americană Under
Armour, tricoul E39 este dedicat în special
sportivilor de performanţă. Tricoul monitorizează bătăile
inimii, respiraţia, dar şi poziţia corpului. Toate datele
sunt trimise către un computer, de unde pot fi analizate în vederea
îmbunătăţirii performanţelor.
Tricoul „Under Armour E39” este programat să apară în
2012. Până atunci, iată o prezentare pe larg care să ne
convingă de faptul că este ceva cu adevărat inovator.
Tricouri cu LED
Tricourile cu LED sunt deja cunoscute pe la noi (şi mai în toată
lumea civilizată), le-am văzut mai cu seamă la concerte
house şi în cluburi în care se ascultă acest gen de
muzică. Prezenţa lor pe piaţa din România este destul de
consistentă. Astfel de tricouri se găsesc în numeroase magazine
online, într-o gamă
diversificată: egalizatoare audio, pulsaţii luminoase,
animaţii cu dansatori etc.
Cei care doresc o garderobă LED extinsă, pot miza inclusiv pe
şepci şi umbrele înzestrate cu această
tehnologie.