Program de scurtat melodii – ce program de editare audio folosim?

Program de scurtat melodii - ce program de editare audio folosim?

Un program de scurtat melodii se poate dovedi
util în anumite situaţii, cea mai des întâlnită fiind atunci când
dorim să ne personalizăm telefonul cu tonuri de
apel
după bunul plac. Concret – ne place refrenul unei
piese sau o anumită parte din ea. O soluţie potrivită ar fi să
„tăiem” acea porţiune din cântecul respectiv şi să o punem apoi pe
telefon.

Şi mai bine ar fi dacă am face asta direct de pe dispozitivul
mobil, însă aici trebuie să ţinem cont că nu toată lumea deţine
smartphone-uri care suportă astfel de programe. În schimb, mai toţi
avem telefoane capabile să redea muzică în format MP3.

O altă situaţie în care apelăm la un program de scurtat melodii
este extragerea unei piese dintr-un mix session.
Spre exemplu, am un house mix de două ore, timp suficient pentru a
rula fără oprire aproximativ 30 de piese. Desigur, nu îmi plac
toate piesele, vreau să le extrag pe cele de la minutul 20, de la
45 şi finalul sesiunii.

Este complet aiurea să derulez în cadrul mix-ului, cel mai bine
îl deschid într-o aplicaţie de editare şi de acolo extrag exact ce
îmi convine. În cele ce urmează, vă vom recomanda trei astfel de
aplicaţii.

Adobe Audition

Ştiu, mulţi veţi spune că e prea complexă
pentru aşa ceva şi în plus costă şi o grămadă de bani.
Noi o menţionăm totuşi nu pentru că aparţine gigantului Adobe, ci
pentru simplitatea cu care se realizează crop-ul
şi pentru multitudinea de efecte (amplificare, ecou, fade in / out
etc.) şi opţiuni care vor fi apreciate de utilizatorii avansaţi şi
chiar de către profesionişti. Dacă ai ceva talent, cu Adobe
Audition poţi realiza nişte mixaje extraordinare.

Scurtarea piesei se face selectând intervalul de timp
dorit
şi opţiunea „Copy to new„. De aici
nu mai trebuie decât să dăm banalul „Save as…” şi
să alegem formatul dorit dintr-o vastă listă de opţiuni.

Adobe Audition

Audacity

Nu se compară cu Adobe Audition, dar Audacity are marele
avantaj că este gratuită
. Iar pentru simple editări, nici
nu merită să arunci o grămadă de bani.

Aplicaţia oferă pe lângă opţiunile cut &
paste
(disponibile în urma selecţiei
alese de tine), o mulţime de alte facilităţi de editare. Nu am stat
să le număr, sunt convins însă că orice amator de muzică le va găsi
nu doar suficiente ci şi interesante.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la Audacity
este aspectul învechit. Ai impresia că lucrezi
într-un soft din anii ’90, nu într-unul la care ultimele
contribuţii au fost aduse chiar anul acesta.

Trecând însă peste partea de design, Audacity este o aplicaţie
cu multe facilităţi de editare audio şi prin urmare o
recomandăm.

Audacity

Free
Audio Editor

Free Audio Editor aduce izbitor cu Adobe Audition, atât de bine
încât ai spune că un grup de programatori nemulţumiţi au plecat de
la Adobe ca să-şi facă o aplicaţie proprie de editare audio.

Aplicaţia arată excelent, oferă o mulţime de
opţiuni (inclusiv cea care ne interesează în mod deosebit –
scurtarea MP3-urilor) şi nu costă nimic. Ai grijă
doar ca, la instalare, să debifezi căsuţele prin care îţi dai
acceptul ca programul să instaleze diverse toolbar-uri prin
browser.

Aş fi pus Free Audio Editor înaintea lui Audacity dacă nu exista
totuşi un mic-mare inconvenient. Piesele editate
pot fi salvate doar în format WAV. Dacă vei dori
mai apoi să o faci MP3, va trebui fie sa apelezi la un software
specializat (şi se găsesc cu carul pe Internet), fie să optezi
pentru versiunea „Deluxe” a acestei aplicaţii.

Versiunea Free Audio Editor Deluxe costă aproximativ 30
de dolari
, o sumă desul de mică dacă ţinem cont că nu este
doar un simplu program de scurtat melodii ci o aplicaţie serioasă
care se poate compara cu Adobe Audition.

Free Audio Editor

Urmărește Go4IT.ro pe Google News