Cari cu tine un telefon, PDA şi notebook? Nu ţi-ar conveni să ai un obiect care să le înlocuiască pe ambele? HTC oferă aşa ceva, dar au interpretat altfel conceptul all-in-one: în loc să integreze funcţiile a două dispozitive într-unul, au integrat două dispozitive în aceeaşi carcasă.
Shangri-la este numele de cod al viitorului produs, un hibrid între PDA şi subnotebook, ce integrează două sisteme de operare: Windows Mobile 6 şi Windows Vista, utilizatorul putând folosi oricare din ele, nu se ştie dacă simultan.
Specificaţiile sunt promiţătoare, dar în acelaşi timp ne punem problema preţului, care în cel mai bun caz va însuma preţul celor două componente înlocuite.
• OS: Microsoft Windows Vista şi WM6 Professional
• Ecran 7 inch, 800 x 480 TFT LCD, touch screen
• Memorie: ROM 128 MB/ RAM 64 MB (pentru PDA) plus 1 GB RAM/ 30 sau40 GB HDD (pentru notebook)
• Procesor notebook: Intel Dothan, 800 MHz
• Procesor PDA: Qualcomm MSM7200, 400 MHz
• WCDMA 2100 or 850/1900 MHz
• EDGE/ GSM/GPRS/HSUPA/HSDPA
• Bluetooth
• Wireless LAN 802.11 b/g
• Cameră: VGA pentru videoconferinţe
• GPS
• Cititor de amprente
• Baterie: 2800 mAh (suficient pentru funcţiile PDA, cam puţin pentru notebook)
• Două difuzoare, Jack audio 3.5mm, conector video D-sub, port USB 2.0 Gazdă
• Expansiune memorie: card MiniSD
• Tastatură slide QWERTZ AnyViewTM
Nu ştiu voi, dar eu cred că Shangri-la X9500 va mosteni problemele celor două dispozitive, dar cu siguranţă nu va intra în sfera banalului.