400 milioane licenţe de Windows 7 vândute până acum

12.07.2011
400 milioane licenţe de Windows 7 vândute până acum

Windows 7 este fără
îndoială cel mai de succes sistem de operare Microsoft de până
acum, fapt confirmat şi de CEO-ul Steve Ballmer cu ocazia
evenimentului Partner Conference din Los Angeles.

Cu mai mult de 400 milioane de licenţe vândute la nivel
global,
Windows 7 este prezent pe 27% dintre
PC-uri
.

Deşi în ultimul an şi-a dublat practic cota de piaţă, Windows 7
este încă departe de a detrona bătrânul
Windows XP
, prezent pe mai bine de 51% dintre
PC-uri. Windows XP a avut însă 10 ani la dispoziţie pentru a ajunge
unde este acum, iar faptul că poate rula acceptabil şi pe
configuraţii modeste, des întâlnite în ţările sărace, îi conferă un
avantaj important în faţa lui Windows 7. Nici încercările companiei
de a forţa upgrade-ul la Windows 7, eliminând suportul pentru
ediţia Windows XP SP2 nu par să fi dat rezultatele sperate, iar
termenul limită pentru Windows
XP SP3
este fixat abia în anul 2014.

Într-un mesaj adresat partenerilor de afaceri, Microsoft anunţă
sfârşitul erei Windows XP şi lasă răgaz partenerilor 1000
de zile
pentru a migra definitiv la versiuni mai noi ale
platformei Windows.

Poate părea ciudat faptul că Microsoft îndeamnă utilizatorii să
tracă Windows 7, când Windows 8 urmează să
sosească peste mai puţin de un an, însă viziunea companiei prevede
o lume cu două sisteme de operare Windows
principale
, care vor coexista împreună o bună bucată de
vreme. În timp ce Windows 7 rămâne deocamdată favorit pentru
companii şi majoritatea utilizatorilor obişnuiţi, Windows 8 este
destinat tabletelor, PC-uri de generaţie mai nouă şi alte
dispozitive special optimizate pentru acesta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News