Expresia „cal de povară” are o conotaţie negativă în limba
română. În limba engleză însă, lucrurile stau altfel şi
producătorului nu-i este ruşine să caracterizeze Lenovo
ThinkPad W520 ca fiind un „workhorse” cât un ponei de
mare. Cu alte cuvinte, aici avem un performer într-un format
portabil sau relativ portabil, un laptop care nu are nevoie de un
rucsac special pentru a fi transportat. În cele ce urmează vă
prezentăm unul din cele mai puternice laptopuri care ne-au trecut
prin redacţie.
Construcţie la superlativ
Trebuie să fi lucrat cu un laptop profesional de la IBM sau
Lenovo ca să poţi aprecia calitatea materialelor şi
construcţiei oferite. Nu se pune problema să atingi un
plastic ieftin sau să scârţâie un colţ de carcasă. Acesta este un
ThinkPad, gama de business de la producătorul Lenovo şi are o
prestanţă de menţinut.
Carcasa neagră cu textura fină a lui Lenovo W520 nu este o
noutate. Am mai întâlnit-o până acum la
Edge E520, un model poziţionat puţin mai jos. Rama
ecranului se mulează în partea de sus pe marginile rotunjite ale
restpad-ului. Acestea nu vor lăsa urme sub încheietura
mâinii precum alte laptopuri. Balamalele ecranului sunt ferme şi
precise, iar închiderea lui se face cu ajutorul a două cârlige fixe
de pe latura superioară. Ecranul se deschide cu un buton culisant
situat în partea dreaptă.
Conectorii lui Lenovo W520 sunt dispuşi pe laturi, însă pentru
câţiva a fost loc doar în partea din spate. Acolo găsim mufa de
alimentare, mufa RJ-45 şi o mufă USB 2.0. Cele două mufe USB 3.0 şi
cea eSATA/USB sunt amplasate pe latura din stânga, alături de
portul VGA şi cel DisplayPort (DP). Alegerea producătorului
de-a exclude mult mai popularul HDMI este cel puţin
ciudată. Pentru cei interesaţi, există adaptoare
DP-HDMI.
Unitatea optică de pe latura dreaptă poate fi
detaşată foarte uşor cu ajutorul unui buton culisant de
sub portabil. Lenovo o poate înlocui cu un alt HDD, conectat în
configuraţie RAID 0 cu cel din carcasă. Touchpad-ul lui Lenovo W520
are o textură plăcută la atingere şi dimensiuni decente. El poate
fi folosit alternativ cu TrackPoint-ul din tastatură, una din
facilităţile definitorii pentru un Lenovo ThinkPad.
Configuraţie
Tastatura
Această componentă a lui Lenovo W520 merită o secţiune separată
deoarece este excelentă. Noile tastaturi chiclet
sunt bune şi chiar cea folosită de Lenovo pe alte portabile, cu
tastele rotunjite în pe latura de jos, se comportă foarte bine. Ele
permit tastarea rapidă, însă nu oferă acelaşi feedback tactil
precum tastatura lui ThinkPad W520. Butoanele au o cursă ceva mai
lungă decât la o tastatură chiclet şi precizia apăsării este
excelentă. Producătorul a optat pentru o tastatură fără NumPad
pentru că a dorit să ofere spaţiu suficient pentru difuzoare.
Despre ele vom vorbi mai târziu.
Tastatura lui Lenovo W520 nu este iluminată, fapt care ar putea
fi considerat un minus dacă ţinem cont de nivelul de dotări al
portabilului. Eu cred că tastatura aceasta nu trebuia stricată de
un sistem de iluminare. Pentru cei care vof fi nevoiţi să lucreze
în condiţii de lumină slabă, Lenovo a integrat un LED
puternic în rama ecranului, lângă webcam. El luminează
îndeajuns de bine tastele. Butoanele Fn şi Ctrl din colţul din
stânga al tastaturii pot fi inversate în BIOS de cei care nu se pot
obişnui cu noua lor amplasare.
Ecranul
Dotările care pun Lenovo W520 cu mult deasupra altor portabile
sunt ecranul şi procesorul. Acum vom vorbi despre afişaj. Iniţial
am crezut că avem aici o matrice VA sau IPS. Verificând unghiurile
de vizibilitate am concluzionat că este o matrice TN cu
gamut extins. În ultimii ani am mai primit la teste
portabile cu ecrane excepţionale. Câteva modele
din gama
Sony VAIO ne-au atras atenţia, însă cel al lui W520 le
depăşeşte. Motivul? Laptopul acesta dispune de un colorimetru de la
X-Rite.
Lenovo consideră ThinkPad W520 o staţie grafică,
dedicată celor care prelucrează imagini sau lucrează în medii unde
calitatea şi precizia afişării sunt foarte importante.
Placa video profesională susţine această idee. Pentru cei care ştiu
că există o diferenţă între roşul Coca Cola şi roşul Vodafone,
Lenovo a integrat în restpad un colorimetru. Această componentă
adaugă doar 70 $ la preţul sistemului pe site-ul oficial din
Statele Unite. Utilizarea ei este cât se poate de simplă: rulezi o
aplicaţie, alegi punctul de alb, selectezi gamma, închizi ecranul
şi peste două minute ai panoul calibrat.
Câţiva colegi de la birou au fost nemulţumiţi de culorile prea
saturate care sunt afişate în urma calibării. Din păcate, niciunul
nu deţinea un monitor profesional şi nici nu se jucase de curând cu
un colorimetru pentru a avea un termen de comparaţie. Monitoarele
cu matrice TN de pe birourile lor afişau o imagine foarte ştearsă
în comparaţie cu cea de pe ecranul lui Lenovo W520.
Unghiurile de vizibilitate sunt foarte bune, în
mod special cele orizontale. Pe verticală, calitatea imaginii este
afectată foarte mult atunci când ecranul este privit de jos în sus.
Balamalele permit rabatarea lui până când devine paralel cu biroul.
Nu ştiu pe cine a deranjat, însă punctul roşu din sigla ThinkPad nu
mai este iluminat precum la seria Edge.
Performanţe
Până acum am testat mai multe laptopuri cu procesor
Intel Core i7-2630QM. Acesta nu este cel mai performant model
de la Intel. Cu 2 MB cache în plus, Core i7-2820QM vine şi
cu un spor de frecvenţă. Lenovo W520 are un
procesor ce poate atinge 3,4 GHz cu un singur nucleu în
modul Turbo Boost. În testele sintetice, i7-2820QM este cu
aproximativ 10% mai rapid decât i7-2630QM. Din păcate, preţul său
este cu mai bine de 60% mai scump decât al modelului cel mai
popular la noi pe piaţă. Dacă doriţi un procesor mai puternic,
următorul nivel de performanţă îl găsiţi implementat
de Alienware. În testele sintetice, Core i7-2820QM este
comparabil cu modelele pentru desktop Core i7-9×0.
PCMark Vantage 64 bit (Productivity) – 8.927
(7.273)
3DMark Vantage Entry – 20.101 (GPU 17.930 / CPU
31.563)
3DMark Vantage Performance – 4.728 (GPU
3.685)
3DMark 11 – E 1.818 / P 1.061 / X 326
3DMark06 – 5.693
Cinebench R11.5 OpenGL – 26,74 fps
Cinebench R11.5 CPU – 5,45 pts
Pe scurt, Lenovo W520 este un laptop foarte rapid. Am stat şi
m-am întrebat ce scoruri aş fi putut obţine dacă HDD-ul din
carcasă ar fi fost de fapt un SSD. Memoria de 8 GB DDR3
este suficientă pentru aproape orice aplicaţie şi poate fi dublată
în cazul în care este nevoie de mai mult. Placa video dedicată
Nvidia Quadro 1000M nu este una din cele mai performante pentru
mediul profesional. Cei care au însă nevoie de facilităţile sale
speciale vor aprecia faptul că nu folosesc o Nvidia GeForce
comună.
Chiar dacă testele sintetice ne-au sugerat că placa video a lui
Lenovo W520 poate rula jocuri, nu ne-am îndurat s-o facem. Ea nu a
fost creată pentru aşa ceva şi ne-a dat de înţeles asta în timpul
testelor. Nu am putut rula două teste minore din suita 3DMark
Vantage deoarece laptopul se oprea brusc la câteva secunde după ce
era iniţiate. Scorurile de mai sus au fost obţinute prin eliminarea
celor două teste. Probabil că ele stresau în mod excesiv anumite
funcţii ale plăcii grafice sau driver-ul video, nerecunoscut de
Futuremark, dădea erori.
Sistemul de răcire
Lenovo W520 nu a avut probleme cu răcirea. Sistemul este
eficient şi relativ silenţios. Atunci când ventilatorul
ajunge la turaţie maximă, zgomotul său este sesizabil, însă nu
deranjează. Aerul eliminat prin fantele din colţul stânga-spate
ajunge să fie destul de fierbinte în timpul testelor sintetice,
însă căldura nu este resimţită la nivelul tastaturii sau
restpad-ului.
Autonomie
În imagini puteţi vedea un model Lenovo W520 cu dotări puţin
diferite de cel testat. Acesta din urmă are bateria cu 9 celule
care iese în afara carcasei. Folosind profilul Maximum
Battery Life oferit de Lenovo, am lucrat cu laptopul timp
de 5 ore şi 10 minute. În acest timp am navigat pe
Internet folosind placa de reţea wireless, am editat documente şi
am ascultat muzică folosind o pereche de căşti. Luminozitatea
ecranului a fost setată la 65%, iar Nvidia Optimus a dezactivat
placa video dedicată.
La rularea unui film 1080p, folosind profilul
Video Playback şi luminozitatea redusă la 85%, autonomia oferită de
Lenovo W520 a fost de 4 ore şi 20 minute. În acest
timp placa de reţea wireless a fost dezactivată şi am folosit o
pereche de căşti pentru redarea sunetului. Trebuie precizat faptul
că încărcarea bateriei este destul de lentă, timpul necesar fiind
de 3,5-4 ore.
Boxele lui W520
Sistemul audio aduce poate singurul minus al acestui laptop. Nu
ne referim aici la calitatea audio. Aceasta este excelentă pentru
un laptop din clasa business/profesională. Boxele au un volum
foarte bun şi pot fi comparate cu cele semnate Bang & Olufsen
de la
Asus N53. Problema este dată de grila de protecţie a
difuzoarelor. Aceasta se poate murdări, iar mizeriile intrate în
orificiile foarte fine pot fi extrase doar cu un ac foarte ascuţit
şi cu multă răbdare.
Alte aspecte
Lenovo W520 aduce o serie întreagă de facilităţi pentru
utilizatorii din mediul business/profesional. Enunţăm aici
ThinkVantage Technologies, Intel Anti-Theft, TPM, Secure Managed
Client şi Lenovo Enhaced Experience 2.0 pentru Windows 7. Aceasta
din urmă poate reduce timpul de încărcare al sistemului de operare
cu aproximativ 20 de secunde prin prioritizarea activării unor
procese sau componente.
Concluzie
Lenovo ThinkPad W520 nu este un laptop pentru utilizatorul de
rând. Modelul de faţă nici măcar nu a intrat în reţeua de retail.
El este disponibil doar pentru companii care lucrează direct cu
Lenovo şi care au nevoie de echipamente specializate. Nu oricine
are nevoie de un ecran cu gamut extins şi colorimetru, însă parcă
ele ar trebui să fie implementate la cât mai multe portabile din
game de preţ inferioare.
În configuraţia testată de noi, preţul lui Lenovo W520
depăşeşte pragul de 10.000 lei. Personal, cred că acest
cost este justificat, atât prin dotările excepţionale ale
portabilului, cât şi prin facilităţile oferite de Lenovo.
Plusuri şi minusuri:
[+] o
configuraţie foarte performantă
[+]
ecran cu gamut extins şi colorimetru
[+]
construcţie ireproşabilă
[+]
una din cele mai bune tastaturi de pe piaţă
[+]
autonomie excelentă pentru performanţele sistemului
[+]
difuzoare puternice şi de calitate
[-]
grilele difuzoarelor se pot murdări în timp