Când şi de ce ne schimbăm telefonul mobil

Anul 1998. Nokia face furori cu modelul „5110„, un telefon fiabil pentru mase, în vreme ce Communicator-ul uimeşte afaceriştii interesaţi de ultimele tehnologii de comunicare. Tot atunci, Motorola scoate pe piaţă un mobil inspirat parcă din filmele S.F. (Motorola StarTAC), iar un an mai târziu Ericsson lansează primul telefon ultra-slim, al cărui aspect stârneşte emoţii puternice chiar şi în ziua de azi: Ericsson T28. Cam aşa mergeau lucrurile înainte de 2000 şi toată lumea ştia ce se petrece.

Astăzi, cu excepţia Apple care scoate un telefon pe an, restul companiilor se întrec să producă mai multe dispozitive, din ce în ce mai multe. Utilizatorii de rând au pierdut şirul evenimentelor, iar oamenii din domeniu cu greu fac faţă zecilor de modele anunţate de la o lună la alta.

Ofertele sunt extra-încărcate cu „balast” – telefoane de umplutură, scoase la repezeală şi care nu aduc mai nimic nou. Pe cele cu adevărat reuşite le numeri pe degete. Dar ce mai contează? Diversitate să fie. Şi divertisment. Tocmai din acest motiv, nu e de mirare că majoritatea îşi schimbă mobilul ca pe şosete.

Diversitatea are două feţe: pe de o parte ne dă de ales (ceea ce e bine – ne sugerează libertate, orizonturi nemărginite etc.), pe de alta ne creează dificultăţi în a discerne ce ne trebuie cu adevărat. Aşa se face că de multe ori greşim, iar când în sfârşit facem o alegere satisfăcătoare, nici nu apucăm să ne bucurăm de ea că apare un dispozitiv aproape identic, dar la un preţ mai bun şi cu două, trei îmbunătăţiri minore. „Dacă mai aşteptam un pic…” – de câte ori nu am spus asta.

Telefoanele care au peste un an vechime se consideră depăşite, uzate moral. Telefoanele mai vechi de trei ani sunt deja „dinozauri”.

Pe acest principiu, impus de industria mobilă, îşi modelează şi utilizatorii comportamentul – într-un mod involuntar şi uneori inconştient. Plictisul apare foarte rapid, ca o reacţie la nou, iar multitudinea de opţiuni generează şi ea setea de schimbare.

Operatorii de telefonie sunt „speculanţii” care câştigă din acest amalgam comercial ce maschează necesităţile reale. Ei dau lovitura de graţie cu aşa numita „fidelizare„. Dacă nu eşti încă decis ce să faci, când vezi că ţi-a expirat contractul şi pe afişe sunt promovate noile telefoane care fac clătite, devine aproape imposibil să rezişti tentaţiei – reînnoirea abonamentului şi alegerea unui telefon nou, la un preţ chipurile subvenţionat (practic operatorul câştigă mai mult decât dacă l-ar vinde la liber).

Aşa că oferta irezistibilă este mai şireată decât vulpea din poveste. Operatorul promovează un telefon ca o „afacere bună” (chiar dacă e ultima „pocnitoare”), la un preţ ce se stabileşte în funcţie de buzunarul tău mai „gras” sau mai strâmtorat. Oricum ai da-o, ai de ales între nişte opţiuni suplimentare de 5, 10, 15, poate chiar 20 de Euro. Cazurile de excepţie, când nu plăteşti nimic în plus, sunt în principiu pentru pensionarii care primesc doar apeluri, pe telefoane mai proaste decât cele de acum 10 ani.

Uzura fizică a telefonului, motivul principal pentru care renunţam la el pe vremuri (ca şi la maşină de altfel) a ajuns practic să nu mai conteze. Cu excepţia loviturilor accidentale, puţine dispozitive luate la prima mână ajung să arate rău din cauza trecerii timpului. Poate tocmai de aceea ofertele second hand abundă de descrieri de genul „telefon impecabil, ca nou, în stare excelentă” ş.a.m.d.).

În cele din urmă, totul ţine de stăpânirea fiecăruia şi de bugetul de care dispune. Câtă vreme banii nu reprezintă o problemă, faptul că schimbi telefonul pentru a fi mereu în pas cu noutăţile nu este deloc deplasat.

Tu când şi de ce îţi schimbi telefonul mobil?

– Profit de ofertele de fidelizare;

– Îmi place să am un telefon ultimul răcnet, indiferent de costuri – îmi permit;

– Îmi place să am un telefon ultimul răcnet, indiferent de costuri – fac eforturi;

– Îl schimb când se uzează fizic;

– Îl schimb când hardware-ul nu mai face faţă aplicaţiilor;

– Îl schimb când mă plictisesc de cum arată;

– Nu îl schimb decât dacă se strică;

– Alt motiv (detaliază).