Celebra serie de desene animate South Park va fi în curând mai bine reprezentată şi pe WWW, prin dezvoltarea noului site SouthParkStudios.com .
Creatorii personajelor din South Park, Matt Stone şi Trey Parker, au semnat un nou contract cu Viacom, prin care veniturile din prezenţa brandului pe Internet vor fi împărţite în mod egal între cele două părţi. Site-ul SouthParkStudios.com va fi reconstruit, pentru a oferi o experienţă mai veridică vizitatorilor în universul South Park şi pentru a distribui pe internet materialele video, audio şi grafice legate de film.
Acţiunea celor de la Viacom era de aşteptat, în urma problemelor pe care aceştia le-au avut cu Youtube.com , ce oferea o mulţime de materiale South Park stocate ilegal de către utilizatorii săi. În plus, era inadmisbil ca un serial cu atât de mare succes ca South Park să nu aibă o reprezentare oficială pe Internet, fiind distribuit doar prin intermediul Joost…