Filme de groază 2012 – ce filme horror vedem în 2012

Filme de groază 2012 – ce filme horror vedem în 2012

Producătorii de filme horror pun cap la cap ultimele detalii şi pregătesc pentru marile ecrane rezultatul final – înspăimântătoarele creaţii ale scenariştilor cu imaginaţie în exces, amplificate de efectele speciale şi de sunetele stridente sau trepidante neaşteptate. Ca şi în anii trecuţi, pungile de popcorn se vor îmbiba cu transpiraţia rece a spectatorilor slabi de înger, într-un cadru complementat de rânjetele malefice ale amatorilor genului – filme de groază. 2012 nu va fi din păcate un an prea grozav, cel puţin dacă ne raportăm la ce vom vedea pe marile ecrane.

2012 va fi mai degrabă un an horror, cu puţine scenarii originale, dominat de fixaţiile unor regizori neinspiraţi (case bântuite, fantome şi oameni posedaţi de forţe malefice etc.), care vor repune în scenă poveşti reciclate, în speranţa că efectele speciale le vor salva şi că, de această dată, vor fi mai bine primite de către public.

Nu vor lipsi nici reîntâlnirile cu personaje mai vechi, cum ar fi Alice (Mila Jovovich) într-o nouă ecranizare Resident Evil.

Iată, mai jos, lista cu cele mai importante filme de groază din 2012.

The Devil Inside

Data lansării: 6 ianuarie

Distribuţie: Fernanda Andrade, Simon Quarterman, Evan Helmuth

Sinopsis: Acţiunea se petrece în Italia, într-un spital de nebuni. Isabella Torelli (Fernanda Andrade) vrea să afle dacă mama ei, care a comis mai multe crime, este bolnavă psihic sau posedată de forţe malefice. După ce apelează la ajutorul unor persoane cu experienţă în tratamente neconvenţionale, femeia descoperă că sufletul mamei sale este stâpânit de patru demoni care trebuie exorcizaţi.

The Woman in Black

Data lansării: 3 februarie

Distribuţie: Daniel Radcliffe, Janet McTeer, Ciarán Hinds

Sinopsis: Daniel Radcliffe, binecunoscut publicului din seria Harry Potter, joacă de această dată rolul unui tânăr avocat care călătoreşte într-un sat pentru a face ordine în documentele unei cliente bogate, decedate recent. Acolo ajunge să se confrunte cu fantoma unei femei, dornice de răzbunare.

The Cabin in the Woods

Data lansării: 13 aprilie

Distribuţie: Richard Jenkins, Bradley Whitford, Chris Hemsworth

Sinopsis: Un grup de amici dornici de distracţie aleg să petreacă un weekend la o cabană izolată, într-o pădure. Tinerii euforici încep încet încet să realizeze că locul este bântuit de o forţă brutală, înspăimântătoare, în faţa cărora sunt neputincioşi.

The Cabin in the Woods

House at the End of the Street

Data lansării: 20 aprilie

Distribuţie: Jennifer Lawrence, Elisabeth Shue, Max Thieriot

Sinopsis: O mamă şi fiica ei se mută într-un oraş nou, unde speră să ducă o viaţă liniştită. Curând, află că în casa alăturată, a locuit o fetiţă despre care se spune că şi-ar fi ucis ambii părinţi. Povestea se complică pe măsură ce fata ei află mai multe detalii de la fratele acesteia, care a supravieţuit şi cu care se împrieteneşte.

Dark Shadows

Data lansării: 11 mai

Distribuţie: Johnny Depp, Eva Green and Michelle Pfeiffer

Sinopsis: Un film de groază cu puternice accente gotice în care protagonşti sunt îndrăgiţii actori Johnny Depp şi Michelle Pffeifer. Filmul, al cărui scenariu este inspirat după un serial horror din anii ’60, îl are în centru pe Barnabas Collins (Johnny Depp), un personaj însetat de sânge în jurul căruia se ţese o nemaipomenită poveste cu vampiri, fantome, vrăjitoare şi vârcolaci.

The Apparition

Data lansării: 24 august

Distribuţie: Ashley Greene, Sebastian Stan, Tom Felton

SInopsis: Doi tineri ajung să fie bântuiţi de o forţă malefică rezultată în urma unui experiment parapsihologic. Fantoma, ce se hrăneşte din frica acestora, capătă din ce în ce mai multă putere în plan real şi îi ameninţă oriunde s-ar afla. Pentru a pune capăt terorii, cuplul decide să apeleze la serviciile unui expert în fenomene supranaturale. Ar putea fi însă prea târziu.

The Apparition

The Possession

Data lansării: 31 august

Distribuţie: Natasha Calis, Jeffrey Dean Morgan and Kyra Sedgwick

Sinopsis: Un spirit malefic captiv într-o cutie veche dintr-un magazin de antichităţi este eliberat fără de ştire de către o fetiţă care este atinsă de un aprig blestem. Părinţii divorţaţi ai fetiţei se reunesc pentru a ridica blestemul ce s-a abătut asupra copilului lor.

Resident Evil: Retribution

Data lansării: 14 septembrie

Distribuţie: Milla Jovovich, Michelle Rodrigue, Sienna Guillory

Sinopsis: Alice continuă lupta împotriva legiunii de zombie scăpaţi din laboratoarele corporaţiei Umbrella.

Acestea sunt doar câteva filme de groază programate pentru 2012. Fără îndoială, iubitorii genului horror vor putea gusta mult mai multe titluri din această categorie. Cele menţionate de noi sunt doar filmele destinate publicului larg, majoritatea dintre ele urmând să apară pe marile ecrane.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News