10 ani de amintiri în fotografii, toate stocate pe hard disk – riscantă alegere. Trecutul tău în imagini se poate „voala” neaşteptat, dacă hard-ul se defectează sau este corupt. Şi atunci, nu te întrebi la ce folos atâţia GB de informaţie când tot clasicul album cu poze îţi reaminteşte de clipele plăcute sau triste din trecut?
Este totuşi costisitor şi nici nu are rost să pui toate fotografiile în album – doar cele cu adevărat grăitoare aş zice că merită. Pe restul, să le mutăm pe un suport extern cât mai sigur cu putinţă.
Există numeroase suporturi externe pentru stocarea fotografiilor, dar nici unul dintre ele nu e perfect. În cele ce urmează, le vom prezenta pe cele mai răspândite şi vom încerca să găsim soluţia ideală.
DVD-ul
Discul optic este cel mai ieftin suport de stocare, dar şi cel care oferă cel mai puţin spaţiu. Ca să muţi o colecţie de 200 de GB să spunem (cam atât se adună, în medie, în 10 ani), ai nevoie de peste 40 de DVD-uri single layer (4.7 GB). „Arderea” lor presupune ceva timp, la fel şi ordonarea lor în mapă sau pe stativ.
Siguranţa datelor scrise pe DVD este foarte bună şi, spre deosebire de HDD, este aproape imposibil să pierzi tot. După un timp îndelungat de utilizare, se poate întâmpla să nu fie citite anumite porţiuni sau poate chiar câteva discuri din cele 40 – 50, dar în niciun caz nu te vei confrunta cu o pierdere masivă de informaţii.
Legat de portabilitate, dacă alegi să le păstrezi într-o mapă, nu vei avea probleme să le transporţi la rude sau la prieteni. Totuşi, faţă de HDD-ul extern sau memoria flash, mapa cu DVD-uri este cea mai voluminoasă.
Timpul de acces depinde mult de cum ţi le organizezi. Dacă ordonezi cronologic DVD-urile, îţi va fi mult mai uşor să găseşti poza X făcută în anul Y. Ca dezavantaj, dacă nu mai ştii sigur când a fost făcută poza X, îţi ia mult mai mult timp să schimbi DVD-urile decât dacă ai naviga pe un HDD care conţine toate pozele.
Per ansamblu, DVD-ul este o soluţie ieftină şi bună. Dezavantajele sunt minore şi nu e de mirare că majoritatea utilizatorilor de PC preferă această modalitate de stocare.
Memoria Flash pe USB (Stick-ul USB)
Are dimensiuni neglijabile, dar spaţiul de stocare nu este suficient pentru stocarea unei colecţii masive de fotografii. În cazul de faţă, cei 200 de GB luaţi ca reper ar necesita mai multe stick-uri, iar aceasta nu este deloc o soluţie recomandată, căci presupune un cost total ridicat. Mai mult, stick-urile pot fi uşor rătăcite la transport sau prin casă.
Gradul de siguranţă este bunicel (stick-urile nu se defectează la şocuri), dar circuitele se pot arde. În plus, datele conţinute pot fi şterse accidental cu uşurinţă, mai ales de începători.
Memoria Flash este în schimb o soluţie de stocare temporară excelentă. Cu un stick de 8 GB care costă aproximativ 30 de lei, poţi să duci prietenilor pozele din concediu, iar ei să ţi le copieze apoi pe cele realizate cu camerele lor.
HDD-ul extern
Dacă nu stai prea mult pe gânduri, ai spune că aceasta e soluţia ideală. Preţ accesibil (cu precizarea că în această perioadă preţurile sunt umflate din cauza inundaţiilor din Thailanda), spaţiu de stocare arhisuficient (în cazul unui model de 1 TB, mai încap pe lângă poze şi colecţiile de filme şi muzică), portabilitate excelentă şi viteză ridicată de transfer.
Marele dezavantaj al acestei soluţii este însă riscul mare legat de siguranţa datelor. Cum puţini îşi permit un HDD extern scump, cu tehnologii de protecţie la şocuri şi alţi factori nefavorabili, HDD-urile standard pot pica din te miri ce. Fie ai dat din greşeală cu mâna peste el şi l-ai trântit de pe masă în timp ce copiai pozele sau pur şi simplu se defectează interfaţa din cauza supra-încălzirii. Sunt o mulţime de motive.
Cum recuperarea datelor într-un service profesional costă sute de Euro, mulţi dintre noi vom încerca soft-uri de recovery obişnuite. Acestea nu reuşesc însă decât într-o mică măsură să remedieze problemele şi să ne aducă înapoi datele pierdute.
HDD-ul extern, în ciuda avantajelor evidente faţă de DVD, este imprevizibil (dacă îmi permiteţi să mă exprim astfel) şi nu-l recomand pentru datele personale foarte preţioase, stocate pe termen lung.
HDD-ul extern, din punctul meu de vedere, e ideal pentru stocarea filmelor şi a muzicii care, chiar dacă intră la categoria rarităţi, cu siguranţă se găseşte într-un colţ de Internet.
Stocarea online (Flickr, Picasa)
Stocarea online este cea mai sigură metodă de păstrare a fotografiilor personale, iar dacă în urmă cu câţiva ani nu constituia şi o soluţie la îndemână, astăzi putem spune că a ajuns suficient de rapidă şi de răspândită încât să merite să fie luată în colimator.
Fotografiile stocate pe servere online importante (cele Flickr sau Picasa spre exemplu) sunt în deplină siguranţă. Aceste sisteme folosesc tehnologii redundante care păstrează informaţia chiar dacă un anumit server se defectează. Gândiţi-vă la o matrice RAID la puterea „n”, unde „n” are o valoarea de ordinul zecilor, poate chiar sutelor.
Problema cu spaţiul de stocare nu există. Pe Flickr spre exemplu, un cont cu stocare nelimitată costă doar 25 de dolari / an, adică aproximativ 2$ pe lună. Cam cât ai da pe 6 DVD-uri. Sau pe un energizant.
Dezavantajul, în cazul stocării online, ţine practic de securitatea contului. Dacă cineva rău intenţionat îţi află parola, poate accesa contul şi vizualiza sau şterge fotografiile. În orice caz, acest lucru este puţin probabil dacă foloseşti o parolă sigură şi nu te cerţi cu vreun hacker renumit.
Concluzie: nu există nicio soluţie 100% sigură, dar există o soluţie foarte sigură şi foarte bună. Aş spune aşa: