Bang&Olufsen e unul din constructorii exclusivişti de sisteme de sunet şi accesorii, fapt demonstrat şi de ultima lor creaţie, telecomanda Beo 5.
Dar Beo 5 nu este o telecomandă ca toate altele, mai ales din punct de vedere estetic. Ea combină un ecran tactil pătratic cu un corp sferic îmbrăcat în aluminiu şi „ornat” cu taste sensibile la atingere şi o rotiţă pentru reglarea volumului. Majoritatea comenzilor sunt accesibile prin intermediul touchscreen-ului cu iluminare variabilă şi sunt extrem de simple.
Aceasta deoarece interfaţa acestei telecomenzi a fost concepută să determine ce aparate aveţi prin casă şi să afişeze doar butoanele pentru controlul acestora şi nimic în plus. Pentru aceasta e nevoie însă ca dispozitivul să fie setat de un reprezentant B&O. Fiecare sistem din casă care e controlat de Beo 5 poate fi organizat în diverse grupuri, cum ar fi pe camere.
Poate mulţi vor considera BEO 5 un gadget diform, însă din poze se pare că cei de la Bang&Olufsen au reuşit să atingă acea graniţă a îmbinării unui design avantgardist cu bunul gust estetic. Cât despre preţ şi data când se va putea achiziţiona un BEO 5, încă nu se ştie nimic. Dar, dacă aveţi câteva sute de dolari prin buzunare, vă puteţi îndrepta atenţia deocamdată spre alte produse ale celor de la Bang&Olufsen…