Samsung G800, un zvon confirmat

13.09.2007
Samsung G800, un zvon confirmat

Samsung G800 nu mai este un zvon ci deja o confirmare. Plănuit să apară pe piaţă spre sfârşitul acestui an, gadgetul se va adresa iubitorilor de telefoane multimedia ce doresc ceva mai deosebit.

Samsung G800 Concurenţii săi par a fi Sony Ericsson K850i sau Nokia N73, însă ambele cam pălesc în faţa lui Samsung G800, cu al său aspect stilat, clasic Samsung, şi multitudinea de funcţii ce îl echipează.

Samsung G800 este un slider decorat cu o faţă cromată pe care tronează ecranul de 2,4″ cu rezoluţie QVGA. Cu ai săi 17 mm însă, telefonul nu este chiar subţire. Dar e un gadget multimedia şi nu unul fashion, aşa că trecem cu vederea acest mic neajuns.

Specificaţiile oficiale ale noului Samsung G800 nu sunt disponibile momentan, însă ştim că telefonul va oferi:
cameră foto de 5 Mpx cu autofocus
– suport pentru cardurile de memorie microSDHC (maxim 8 GB momentan)
– conectivitate HSDPA şi EDGE
suport Mobile TV (servicii de televiziune pe dispozitivele mobile)

Preţul sau data lansării ies din discuţie momentan, însă vom reveni cu detalii în momentul în care vom afla mai multe despre Samsung G800.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News