De aspiratoare automate care să se plimbe singure prin casă am mai auzit, dar de o mașină de tuns iarba nu, cel puțin nu până azi. Automower chiar asta face, tunde iarba peluzei din fața casei fără a fi nevoie de intervenție umană. Știe chiar să se reîncarce automat de la un docking unde vine din când în când și se cuplează singur.
Tot ce trebuie să faci este să îi delimitezi cu un fir perimetrul pe unde să se învârtă, care după căteva săptămâni devine aproape invizibil, fiind acoperit de iarbă și pământ. Automower este silențios, cam ciudat pentru un astfel de echipament, dar și econom, consumând energie de maximum 25$ pe an. Ieftin aș zice, asta dacă uit de cele câteva mii de dolari cât costă. Însă vine dotat cu un cod Pin fără de care nu funcționează, asta ca protecție împotriva furturilor.
Ai grijă la câine și pisică, căci Automower recunoaște diferite obiecte precum o piatră, un papuc sau alte chestii uitate prin iarbă, însă poate confundă blana animalelor cu o iarbă mai deasă și… .