Exponentul sistemului Google Android, smartphone-ul Samsung Galaxy Nexus, se va comercializa şi în versiunea White începând din februarie.
Galaxy Nexus White are 32 GB memorie internă şi 1 GB RAM, procesor dual-core la 1.2 GHz (Cortex A9) şi cameră de 5 MP cu video Full HD. Ecranul măsoară 4.65 inch în diagonală şi 1280 x 720 pixeli rezoluţie.
Versiunea pe negru, cea lansată în noiembrie 2011, are specificaţii similare cu deosebirea că este disponibilă şi cu 16 GB memorie. În momentul de faţă, Samsung Galaxy Nexus este singurul smartphone cu OS Android 4.0 Ice Cream Sandwich.
Anul acesta însă, o mulţime de dispozitive Android vor prima update la ultima iteraţie a platformei mobile Google: Samsung Galaxy S II, Galaxy Note, dar şi tabletele Samsung. Şi ceilalţi producători (Sony Ericsson, Motorola, HTC şi LG) au anunţat că vor lansa astfel de update-uri.