Fujifilm cocheteaza de ceva timp cu segmentul mirrorless. X100 a inclus un senzor APS-C într-un corp compact, însă obiectivul său este fix. Modelul X10 îi calcă pe urme, însă foloseşte un senzor mic. Cele două aparate foto vin cu un design similar cu cel al aparatelor pe film, design ce a pus pe jar atât amatorii, cât şi profesioniştii. Era de aşteptat ca un mirrorless să atragă fanii şi Fujifilm X-Pro1 a fost în centrul atenţiei, atât la CES 2012, cât în România
Aparatul foto a fost prezentat în cadrul unui eveniment restrâns la magazinul F64 din Bucureşti. Adus într-o servietă metalică, el a atras imediat un grup de pasionaţi în jurul său. Senzorul APS-C de tip X-Trans CMOS are o rezoluţie de 16,3 MP şi vine cu un filtru de culoare nou ce ar trebui să elimine cât mai mult efectul de moar. Focalizarea se face prin diferenţă de contrast, iar body-ul nu include un sistem de stabilizare a imaginii.
Ecranul de 3″ de pe spatele lui Fujifilm X-Pro1 are peste un milion de puncte. El este încadrat de butoane, o rotiţă pentru setări şi un ocular hibrid. Am vorbit despre acesta când am prezentat modelul X100. Iniţial, pentru X-Pro1 vor fi disponibile trei obiective fixe: 18 mm cu F2.0, 35 mm cu F1.4 şi Macro 60 mm cu F2.4. Body-ul cântăreşte 400 g, iar cardul SD şi bateria împart acelaşi compartiment pe latura inferioară.
Fujifilm X-Pro1 nu este dedicat utilizatorului de rând. Producătorul a avut grijă să vină cu un preţ cu mult peste media segmentului mirrorless. Doar body-ul va costa aproximativ 1.700 $, iar obiectivele vor avea un preţ de 600-700 $. Momentan nu vă putem spune când va fi disponibil aparatul în ţara noastră, dar puteţi cere mai multe informaţii în magazinul fizic şi online F64.