UPDATE: Aseară au fost decernate premiile GSMA în cadrul Mobile World Congress 2012. Nu putem spune că au existat surprize prea mari, câştigătorii la categoriile importante fiind oarecum aşteptaţi de toată lumea, mai puţin de rivali desigur. Iată mai jos cine a luat marile trofee.
Best smartphone – Samsung Galaxy S II
Best feature phone – Nokia C3-00
Best manufacturer – Samsung
Best Mobile Tablet – Apple iPad 2
Best Mobile App for consumers – Angry Birds Rio / Best Innovative Mobile App – Swiftkey
Best App – alegerea juriului – WhatsApp
Best consumer Mobile Service – Google Maps for Android
Anul trecut a câştigat iPhone 4. Anul acesta vor fi mai mulţi câştigători. Juriul GSM Association a decis să adapteze evenimentul Global Mobile Awards, în cadrul căruia sunt desemnate cele mai reuşite dispozitive mobile de pe piaţă, conform ultimelor tendinţe, fără să lase însă în urmă clasicele telefoane „feature”, destinate utilizatorilor mai puţin pretenţioşi.
Pentru prima dată în istorie, tabletele vor fi premiate. Avem în total şase categorii bine definite, aşa încât utilizatorii îşi pot forma o părere foarte clară asupra produselor. Este important de ştiut cui se adresează şi ce reprezintă fiecare premiu, astfel:
1. Best smartphone (cel mai bun smartphone)
„Best smartphone” este fără îndoială cea mai importantă categorie, cea care îi interesează pe cei mai mulţi dintre noi. Deşi nominalizările oficiale nu au fost încă făcute, este uşor de intuit cine se va duela pentru titlul de smartphone-ul anului. Samsung Galaxy S II şi Apple iPhone 4S vor fi cu siguranţă pe lista nominalizărilor şi, foarte probabil, vom vedea şi dispozitive HTC şi Motorola. Nokia cu al lor Lumia 800 ar putea fi marea surpriză, chiar dacă, din punct de vedere al vânzărilor, nu a rupt gura târgului. O analiză mai detaliată şi o previziune asupra posibililor nominalizaţi şi câştigători găsiţi în materialul nostru „Topul celor mai tari telefoane din 2011„.
Nominalizări oficiale pentru categoria „Best Smartphone”
2. Best Featurephone or entry level phone (cel mai bun telefon „feature”, fără sistem de operare avansat)
A doua categorie, cea dedicată telefoanelor entry-level, este fără îndoială şi cea mai grea de anticipat. Aici intră telefoane fără platforme avansate de operare, extrem de numeroase. În plus, sunt foarte greu de diferenţiat. Va câştiga telefonul care îmbină armonios designul cu dotările şi cu performanţele în utilizarea de zi cu zi.
Nominalizări oficiale pentru categoria „Best Featurephone”
3. Device Manufacturer of the Year (producătorul anului)
Producătorul anului este iarăşi o categorie dificilă, pentru că nu se are în vedere doar reuşita ca număr de exemplare vândute, ci şi feedback-ul utilizatorilor.
4. Best Mobile Tablet (cea mai bună tabletă)
Best Mobile Tablet reprezintă, cum spuneam, o noutate absolută. Aici se vor duela pentru supremaţie şi mai mulţi producători căci, pe lângă cei deja consacraţi pe piaţa de smartphone-uri, intră în concurs şi alte companii mari, mai puţin interesate de telefoane, dar prolifice pe segmentul tabletelor: Asus, Acer şi Toshiba vin să dea piept cu Apple şi Samsung.
Nominalizări oficiale pentru categoria „Best Mobile Tablet”
5. Best New Mobile Handset, Device or Tablet at Mobile World Congress 2012 (cel mai bun dispozitiv mobil prezent la târgul MWC 2012).
Categoria a cincea este, de asemenea, o noutate. Aici va fi premiat dispozitivul mobil (smartphone, telefon sau tabletă) care reuşeşte să impresioneze în cadrul târgului de comunicaţii Mobile World Congress. Foarte important va fi cum anume vor evidenţia producătorii respectivele dispozitive. Iată un motiv pentru care merită să fim prezenţi la târg şi să apreciem show-ul expozanţilor.
6. Best Embedded Mobile Device (cel mai bun produs conex: gadget, cameră foto, ebook, cosolă de gaming etc.)
Ultimul premiu, deşi ascuns sub un titlu neprietenos cu utilizatorul obişnuit, va scoate în faţă fără îndoială un produs interesant, dar nu telefon sau tabletă. Poate fi un e-reader, o consolă sau orice alt dispozitiv portabil destinat consumatorilor.
Pe lângă dispozitive mobile, vor fi premiate şi aplicaţiile software dedicate acestora. Aici avem patru categorii:
1. Cea mai bună aplicaţie destinată consumatorilor:
2. Cea mai bună aplicaţie enterprise:
3. Cea mai bună aplicaţie – alegerea juriului:
4. Cea mai inovativă aplicaţie:
Vă reamintim că gala Global Mobile Awards se desfăşoară în cadrul târgului Mobile World Congress 2012 (27 februarie – 1 martie, Barcelona). Câştigătorii Global Mobile Awards vor fi anunţaţi pe 28 februarie.