Tot ce ştim şi ce se spune despre a VI-a generaţie de iPhone

Tot ce ştim şi ce se spune despre a VI-a generaţie de iPhone

Apple, aşa cum ne-a obişnuit din 2007 încoace, scoate anual câte un iPhone, iar fiecare generaţie se comercializează în mai multe versiuni. Ele sunt diferenţiate în funcţie de capacitatea de stocare (8 GB, 16 GB, 32 GB sau 64 GB) şi, începând cu iPhone 4, de tema coloristică (White / Black). În 2012, urmează să fie lansată cea de-a şasea generaţie de telefoane Apple. Ultimele două modele, iPhone 4 şi iPhone 4S, au un design aproape identic, aşa încât o a treia generaţie care să arate la fel ca precedentele două este greu de crezut că va ieşi la iveală.

Design

Ultimele „ciripituri” scăpate din fabrica Foxconn, acolo unde se asamblează iPhone-ul şi iPad-ul, vorbesc despre un telefon Apple cu ecran de aproximativ 4 inch şi cu o formă care iese din tiparele clasice ale companiei din Cupertino.

Cât priveşte diagonala display-ului, suntem convinşi că acest aspect se va confirma. Că va avea 3.8 inch, 4 inch sau 4.3 inch, este mai puţin important. Apple se vede nevoită să ţină pasul cu dispozitivele Android, iar un viitor iPhone cu acelaşi display de 3.5 inch înseamnă sinucidere curată.

iPhone 4S vs iPhone 5

Legat de forma telefonului, probabil că aceasta nu va şoca, fiind apropiată de ceea ce ştie deja toată lumea. Pentru un plus la impresia artistică, Apple va lucru la un corp subţire, a cărui parte frontală va fi dominată de un display ce va încerca să „înghită” cât mai mult din marginile care-l delimitează.

Prezenţa butonului fizic de sub el este pusă sub semnul întrebării. O schimbare de efect ar fi transformarea acestei suprafeţe într-o zonă tactilă pentru un control full-touch.

Şi tot legat de controlul tactil, să spunem că Apple lucrează la patentarea unui sistem biometric de recunoaştere a amprentei. O asemenea implementare ar permite deblocarea dispozitivului doar de către posesor, prin atingerea zonei de scanare cu degetul.

Patent senzor biometric

Ultimul aspect legat de design este bateria. Mulţi utilizatori de iPhone şi-ar dori să nu fie nevoiţi să trimită telefonul în service pentru înlocuirea bateriei în caz de defecţiune, dar cu siguranţă Apple va continua pe aceeaşi linie şi nu va ridica sigiliul de pe capac.

În schimb, Apple ne-ar putea oferi o alternativă la încărcarea tradiţională prin intermediul firelor, şi anume încărcarea wireless, prin inducţie electromagnetică.

Încarcare prin inducţie

Hardware

Actualul iPhone 4S s-a remarcat încă de la început prin performanţele de top pe partea de procesare şi grafică, aşa încât viitorul iPhone este practic obligat să iasă la rampă cu o configuraţie care să egaleze sau să o depăşească pe cea a telefoanelor concurente. Ţinând cont că producători importanţi precum Samsung, HTC şi LG ne tatonează deja cu dispozitive mobile quad-core, ne aşteptăm ca şi iPhone-ul să ne ofere acelaşi lucru.

Dar strategia Apple nu vizează cantitatea, aşa că nu visăm neapărat la un procesor quad mai mare de 1.4 GHz şi nici la o memorie RAM impresionantă (cel mai probabil vom avea 1 GB RAM pe următorul iPhone). Ne aşteptăm însă la o combinaţie optimă care să sfideze concurenţa.

Pe partea de multimedia, am putea asista la o implementare revoluţionară: un senzor Lytro cu tehnologie „Advanced Light Field”. Acesta face posibilă focalizarea pe orice zonă a imaginii după ce am realizat captura şi, mai important, fără să compromită autenticitatea ei (aveţi mai multe detalii aici şi un demo mai jos).

Acest zvon lansat recent are un grad scăzut de credibilitate, principalul motiv fiind imaturitatea acestei tehnologii. Păstraţi totuşi o doză de optimism căci este posibil să avem parte de o surpriză de proporţii.

Pe partea de conectivitate, este aşteptat suportul 4G/LTE pentru reţelele moderne de mare viteză. Nu este exclusă nici introducerea tehnologiei NFC (Near Field Communication), prin intermediul căreia am putea efectua plăţi cu telefonul Apple, dar şi transfer de date la mică distanţă.

Cât priveşte capacitatea de stocare, aceasta va rămâne în continuare fixă. Şansele ca Apple să introducă un slot microSD sunt practic nule.

Software

Fără îndoială, odată cu apariţia noului iPhone, vom asista şi la lansarea unui nou iOS (iOS 6), însoţit de aplicaţii de efect precum Siri, evident optimizate şi îmbunătăţite la rândul lor. Spre exemplu, aplicaţia FaceTime funcţionează oficial doar prin reţele Wi-Fi. Posibilitatea de a efectua apeluri video şi prin 3G/HSDPA/LTE ar fi cu siguranţă apreciată.

FaceTime

Autonomie

Sunt încă mulţi care se plâng de autonomia scăzută a actualului iPhone 4S, iar acest lucru este general valabil pentru toate smartphone-urile de pe segmentul de top. Va reuşi Apple să schimbe ceva? Puţin probabil, ţinând cont că acest lucru nu se numără totuşi printre priorităţile unui power-user. Conform sondajelor, utilizatorii pun preţ pe facilităţi şi performanţe. Autonomia, deşi se doreşte a fi generoasă, rămâne totuşi în plan secundar.

Denumirea comercială

Aproape toate publicaţiile de profil din online vorbesc despre iPhone 5. La fel s-a întâmplat şi înainte de lansarea lui iPhone 4S dar, în cele din urmă, lucrurile au stat cu totul altfel. Totuşi, până la apariţia unor noi „probe”, vom spune că în 2012 se va lansa iPhone 5.

Data lansării

Precedentele generaţii au fost lansate astfel:

  • iPhone – iunie 2007
  • iPhone 3G – iulie 2008
  • iPhone 3GS – iunie 2009
  • iPhone 4 – iunie 2010
  • iPhone 4S – octombrie 2011

În aceste condiţii, o estimare a datei de lansare pentru următorul iPhone este greu de anticipat. Surse din cadrul Foxconn vorbesc totuşi despre o lansare programată în vara acestui an.

iPhone 5

Rivali

Până în prezent, avem trei dispozitive de top care or să-şi măsoare forţele cu viitorul telefon Apple: Samsung Galaxy S III, HTC Edge şi LG X3. Dacă este să luăm în calcul popularitatea, singurul rival adevărat este smartphone-ul Samsung. Posibile surprize? Tot ce se poate.

Rezumat

Lumea are aşteptări mari de la viitorul telefon Apple, dar asta nu înseamnă că automat dorinţele se vor împlini. Suntem foarte curioşi să vedem câte dintre facilităţile enunţate vor ajunge să fie şi implementate pe dispozitiv. Ca să rezumăm, avem aşa:

  • Ecran de aproximativ 4 inch şi un nou design;
  • Scanner biometric pentru recunoaşterea amprentei sau o altă facilitate de securitate;
  • Încărcare wireless, prin inducţie electromagnetică;
  • Acces la baterie;
  • Cameră cu noi tehnologii de fotografiere;
  • Putere de procesare impresionantă (de preferat quad core);
  • Conectivitate LTE/4G şi NFC;
  • Software îmbunătăţit;
  • Autonomie îmbunătăţită.

Tu ce aşteptări ai de la viitorul iPhone?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News