Au trecut doi ani de când cei de la Canon au lansat aparatul foto PowerShot D10, rezistent la apă, frig şi şocuri. Urmaşul său a fost anunţat de curând şi se numeşte PowerShot D20. Cum era de aşteptat el vine cu îmbunătăţiri, dar şi carcasa a fost modificată semnificativ. Obiectivul intern nu mai este central, ci poziţionat într-un colţ, oferind un zoom optic 5x. Principala îmbunătăţire la capitolul calitatea imagine vine de la senzorul de 12,1 MP de tip CMOS BSI.
Ecranul de 3” de pe spatele aparatului este foarte luminos, un lucru de apreciat atunci când este utilizat sub apă, la o adâncime maximă de 10 m. Lângă acesta se găsesc butoane de cauciuc, cu care pot fi modificate setările într-un meniu familiar. Canon PowerShot D20 rezistă la căderi de la 1,5 m şi poate funcţiona la -10 grade Celsius.
Carcasa aparatului cântăreşte 228 g cu bateria inclusă şi are o grosime de 28 mm. Conectorii sunt acoperiţi cu capace sigilate. Canon D20 permite filmarea full HD cu 24 fps şi dispune de modul GPS. Aparatul va fi disponibil începând din luna mai, urmând să coste 350 $ peste ocean.