Google Adsense pentru telefoanele mobile

18.09.2007
Google Adsense pentru telefoanele mobile

Google Adsense, probabil cel mai popular sistem de distribuire a reclamelor contextuale pe Internet, îşi extinde gama de servicii cu Adsense for Mobile. Cu alte cuvinte, de acum reclamele Google vor putea fi plasate şi pe versiunile special concepute pentru a fi vizualizate de pe telefoanele mobile ale diverselor site-uri.

Serviciul va converti automat reclamele Adsense de pe site în linkuri text special optimizate pentru telefoane. Iar cum serviciile de Internet mobil nu sunt deloc ieftine, această veste nu poate decât să ne bucure. Apariţia Adsense for Mobile era de aşteptat, din moment ce Google permitea reclamele pentru telefoane mobile prin Adwords încă din toamna anului 2006.

Adsense for Mobile

Pe de altă parte, noul serviciu va fi disponibil iniţial într-un număr limitat de ţări, dintre care România nu face parte… Dar cum valoarea cuvintelor româneşti licitate pe Google AdWords este foarte foarte mică, fapt ce duce şi la încasări infime ale publisherilor români, nu cred că va plânge nimeni din această cauză. În plus, trebuie să ne gândim câte site-uri româneşti au versiune special concepută pentru telefoanele mobile? Hmmm… Le cam numeri pe degete…

Urmărește Go4IT.ro pe Google News