Razer – periferice profesionale la superlativ

17.09.2007
Razer - periferice profesionale la superlativ

Pentru gamerii împătimiţi şi adepţii perifericelor profesionale, Razer nu mai are nevoie de nicio prezentare. Ceilalţi, ar fi timpul să-i cunoaşteţi şi cum altfel decât prin ale lor inovaţii. Una la mână, tastatura Razer Pro Type, prima din lume cu dock iPod integrat. A doua, cu adevărat impresionantă, mouse-ul de gaming Lachesis cu senzor Laser 3G.

Tastatura Razer Pro Type a apărut de ceva vreme, dar astăzi a primit un update soft ce-i aduce un plus de funcţionalitate, valabil doar pentru Mac OS. Ultima versiune se poate instala foarte uşor prin reinstalare şi update automat sau vizitând secţiunea de suport a sit-ului oficial Razer. Profit de ocazie şi îţi voi spune câte ceva despre acest produs. Merită, vei vedea.

Razer Pro Type Keyboard

Dacă te decizi să investeşti 130$ într-o asemenea frumuseţe, află că aşteptările în materie de ergonomie şi performanţă îţi vor fi pe deplin satisfăcute: taste ultra-senzitive, plăcute la atingere, până la 10 profiluri pentru diverse soft-uri şi tot atâtea taste programabile, hub USB cu două port-uri şi acces instant la aplicaţiile multimedia, ce altceva mai vrei? Bineînţeles, să-ţi conectezi iPod-ul cum nu se poate mai lejer şi la fel de uşor să-ţi transferi muzica pe/de pe calculator.

Razer Pro Type Keyboard

Să trecem acum la (probabil) cel mai uzitat periferic, mouse-ul. Ultima realizare Razer la această secţiune este "ucigaşul silenţios" Lachesis. Şi crede-mă pe cuvânt, atribuirea nu este doar de dragul numelui (specie de vipere veninoase) sau a impresiei artistice, deşi Lachesis punctează şi aici.

Razer Lachesis

Performanţele sale îl recomandă jucătorilor cu adevărat înrăiţi, cu o apriga dorinţă de răzbunare. În ajutorul lor vin 4000 dpi de rezoluţie laser, pentru o acurateţe uimitoare. Cei 32 Kb de memorie internă sunt necesari stocării a până la cinci profiluri din diferite jocuri, iar nouă butoane programabile cu tehnologie Hyperesponse asigură acţiuni ultra-rapide ce duc la moartea subită a inamicilor. 80$, doar atât trebuie să scoţi din buzunar pentru Lachesis, mă gândesc că-i chiar mai ieftin decât să negociezi cu un ucigaş plătit.

Aşadar, nu mai sta pe gânduri – go, go, go! Mai ales că aceste super produse le găseşti şi în România, în magazinele de specialitate. Ca o ultimă idee, concurenţa este reprezentată de Logitech (au o gamă variată de periferice pe segmentul pro gaming) şi Microsoft, cu al lor SideWinder.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News