După ce a înregistrat profituri record pe toată perioada anului 2011, depăşindu-şi competitorii atât pe piaţa ecranelor LCD cât şi în segmentul de nişă al televizoarelor 3D, Samsung a ajuns acum să contabilizeze pierderi uriaşe, de peste 900 milioane de dolari, cauzate de alegerile neinspirate făcute la selectarea unor componente electronice ce au intrat în construcţia produselor sale.
Mai exact, Samsung a încercat să-şi maximizeze profiturile folosind condensatoare electrolitice mai ieftine, dar de o calitate inferioară, acestea cauzând în cele din urmă defectarea în masă a echipamentelor pe care le-au echipat. Mai rău decât atât, problemele cauzate de aceste componente inferioare tind să reapară la intervale de câteva luni, sau uneori câteva zile după repararea produselor aflate în perioada de garanţie, dând reale motive de frustrare pentru utilizatorii ghinionişti.
Primele indicii pentru problemele de acum au apărut chiar în timpul târgului de electronice CES 2011, când alături de reacţiile pozitive primite la adresa noii serii de televizoare Samsung Smart TV, s-au strecurat şi numeroase rapoarte în care utilizatorii acuzau defectarea prematură a televizoarelor proaspăt achiziţionate.
Alţi utilizatori care nu au avut inspiraţia să probeze în magazin monitorul sau televizorul LCD proaspăt achiziţionat s-au plâns că produsul livrat funcţionează defectuos sau deloc.
Între timp, problemele semnalate de utilizatori au ajuns să umple în unele cazuri sute de pagini în secţiunile rezervate pentru comentarii la adresa produselor comercializate de magazinele online, spre exemplu Amazon.com.
După numeroase critici aduse la adresa fiabilităţii reduse a produselor şi suportul tehnic nesatisfăcător, Samsung a decis să acorde despăgubiri utilizatorilor nemulţumiţi. Astfel, utilizatorii care au ajuns să-şi repare pe cheltuiala proprie televizoarele LCD/Plasma sau DLP TV provenite din anumite serii cu probleme, după ce s-au săturat să aştepte în zadar venirea unui tehnician autorizat pentru soluţionarea problemei, pot fi despăgubiţi cu până la 300 dolari. În anumite condiţii sumele plătite de Samsung către clienţi pot urca până la 650 dolari, în funcţie de natura problemelor întâlnite, costuri suplimentare cu transportul produselor şi diagnoză.
Momentan despăgubirile sunt acordate numai pentru produsele achiziţionate pe teritoriul Statelor Unite şi defectate din cauza problemelor legate de fiabilitatea condensatoarelor electrolitice, dar este posibil ca o măsură similară să fie luată şi pentru cetăţenii ţărilor europene şi alte regiuni ale lumii.