Wikileaks, prin vocea fondatorului Julian Assange, a făcut astăzi publice 10 dezvăluiri şocante extrase din controversatul acord ACTA. Înainte de toate, menţionăm că toate aceste prevederi (în cazul în care legea ACTA va fi votată), vor lovi sub centură toţi utilizatorii de Internet din România, ele având un caracter exclusiv local.
Iată însă care sunt cele „zece semne rele” care urmează să pună practic capac Internetului liber:
1. Întreaga activitate pe Internet va fi monitorizată non-stop. Minorii care accesează site-uri XXX vor fi dezvăluiţi şi umiliţi în public, fotografiile lor urmând să fie postate la gazeta şcolii sau liceului de care aparţin. Sancţiunile vor fi dintre cele mai aspre, se merge până la restricţionarea totală a accesului pe Facebook şi Twitter, pentru a nu „contamina” elevii cuminţi, dornici să înveţe carte.
2. Se va introduce taxa de „Share” pe Facebook. Postările simple (doar text) vor fi taxate cu 1 Euro, cele cu fotografie 2 Euro. În cazul în care publicaţi fotografii explicite (bebeluşi dezbrăcaţi, femei goale şi alte nuduri), veţi fi taxaţi cu 5 Euro / postare. Cel mai mult vor avea totuşi de suferit persoanele şi organizaţiile care luptă pentru drepturile animalelor – acestea vor fi taxate cu 10 Euro pentru fiecare poză cu câini şi pisici, cu sau fără stăpân.
3. Descărcarea de software, muzică şi filme de pe torente sau DC++ va fi pedepsită cu muncă în folosul comunităţii (tuns iarba, măturat strada, adunat gunoaiele, schimbat scutece la bătrâni).
4. Sexul virtual (şi utilizarea perifericelor asociate) va fi permis doar după ora 0 şi până la 6 dimineaţa, în afara zilelor de post şi a celor de sărbătoare cu cruce roşie. Cei care încearcă sexul virtual în afara intervalului, vor fi surprinşi de aparate cu un penis captivus. Femeile vor fi electrocutate la 220V.
5. Conversaţiile de pe Yahoo! Messenger care conţin greşeli gramaticale vor fi stocate pe un server public, de unde vor putea fi văzute de către orice utilizator care accesează adresa www.conversatii-messenger.ro. Va fi constituit şi un top al discuţiilor, în funcţie de numărul de analfabetisme. Primele trei locuri vor fi propuse pentru postul de primar al sectorului 5.
6. Prevedere specială pentru cei care joacă FIFA, PES sau Football Manager piratate: cei prinşi în fapt vor fi obligaţi să-l slujească pe Gigi Becali vreme de o lună: ieşit cu oile la păscut, şters icoanele de praf şi muls vaca.
7. Veşti proaste şi pentru utilizatorii de Chrome şi Firefox care, pentru fiecare extensie instalată, vor fi obligaţi să folosească o oră browser-ul Internet Explorer.
8. Consumul de alcool, prafuri şi etnobotanice când navighezi pe Internet constituie infracţiune şi se pedepseşte cu ridicarea permisului de internaut şi dosar penal.
9. Site-urile de filme online vor putea pune doar desene animate şi programe educative pentru copii: Abracadabra, Bălănel şi Miaunel, Mihaela, Tip top minitop, Feriţi-vă de măgăruş.
10. Critica la adresa ACTA este considerată blasfemie, iar pedepsele merg până la arderea pe rug (pentru femei) sau decapitare (bărbaţii), în studiourile senzaţionale ale OTV. Dan Diaconescu va fi în direct, şi călău, şi fochist.
Şansele ca aceste legi să se aplice în România sunt mari deoarece europarlamentarii români, în frunte cu Elena Băsescu (EBA), susţin cu vehemenţă acordul ACTA. Ea consideră că termenul provine din latinescul „acta / actae”, ceea ce s-ar traduce prin „voturi”, nicidecum prin lucruri ce ţin de Internet şi drepturi de autor.
Românii se opun însă cu vehemenţă aplicării acestor legi, iar în acest sens, un reprezentant al mulţimii revoltate a ţinut să ne precizeze motivele.