iPhone este mai mult decât un simplu telefon. Este un fenomen. Indiferent că unii dintre noi s-au săturat să citească în fiecare zi ştiri despre el, sau că alţii au greţuri doar când îi aud numele, trebuie să recunoaştem că iPhone reprezintă un fenomen la nivel mondial. Interesul faţă de iPhone este mare şi în Europa, inclusiv pe meleagurile mioritice, chiar dacă până acum tot ce ştiam despre el era ceea ce citeam pe site-urile şi blogurile de peste ocean.
Acum iPhone este şi la noi, chiar dacă nu chiar oficial. Firme ca Arbos, pe care i-am vizitat vineri la SIAB, aduc deja sau vor aduce în viitorul apropiat iPhone deblocat. Este o discuţie lungă pe tema "cât de oficial" poate fi adus iPhone prin această modalitate în România (discuţie purtată intens şi pe forumul go4it.ro). Cert este că o viitoare colaborare între Apple şi un provider de servicii GSM din România va avea un impact redus, fiind lipsit de caracterul de noutate.
Nu voi insista pe caracteristicile tehnice ale iPhone, pentru că oricum majoritatea dintre voi le ştiu deja prea bine. Vreau însă să evidenţiez impactul pe care terminalul celor de la Apple l-a avut asupra mea când l-am văzut pentru prima oară în carne şi oase. Am testat şi am scris despre foarte multe telefoane până acum, aşa că am suficientă experienţă ca să nu mă entuziasmez prea uşor când văd un gadget nou, sau mă las impresionat prea uşor. Însă iPhone este astfel.
Chiar dacă ştiam cam tot ce e de ştiut despre el, tot m-a surprins când l-am văzut vineri la SIAB. Mi s-a părut mai frumos şi mai subţire în realitate, decât în toate sutele de poze în care l-am vazut până acum. Şi interfaţa este mai spectaculoasă decât m-aş fi aşteptat. Şi răspundea practic instant la comenzi, cel puţin la modelul care era la standul Arbos. Efectele de mărire şi micşorare a pozelor, folosirea meniurilor şi utilizarea aplicaţiilor sunt şi ele peste aşteptări.
Cu toate că impresia pe care mi-a lasat-o la SIAB a fost una foarte bună, parcă totuşi nu mă văd ca viitor proprietar de iPhone. Sunt multe aspecte care mă fac să dau înapoi. Mercantilismul exageral şi greţos al celor de la Apple care, dacă ar putea să te taxeze şi pentru aerul pe care îl respiri în prezenţa iPhone, ar face-o. Lipsa unor funcţii elementare precum copy&paste. Blocarea aplicaţiilor dezvoltate de alţii producătorii. Faptul că programele de iPhone sunt dependente de Internet, iar pachetele de date de la noi sunt mult prea scumpe raportat la traficul pe care iPhone îl face. Şi, în ultimul rând, nu suport ca ecranul telefonului meu să fie plin de amprente, iar iPhone va fi cu siguranţă mai tot timpul plin de amprente.
Toate acestea fiind spuse, concluzia este simplă: iPhone este un gadget deosebit pe care merită să-l încerci şi să vezi de ce e în stare, chiar dacă ţi-ai format deja o părere negativă despre el sau chiar dacă nu-l vei cumpăra vreodată. Pentru că iPhone înglobează tehnologii în faţa cărora nu poţi să rămâi indiferent: le iubeşti sau le urăşti. Mult mai multe vei afla despre iPhone într-un complex review realizat de go4it.ro.