Ce ar trebui să înveţe restul producătorilor de la Apple

Apple ţine de mai bine de cinci ani capul de afiş în industria comunicaţiilor mobile şi a calculatoarelor. Sigur, nu vorbim de infrastructură (reţele şi echipamente aferente), ci de produse destinate consumatorilor: telefoane, laptopuri, tablete. Cum a reuşit să ajungă atât de sus? Este clar că, pe lângă produsele în sine (considerate premium), există şi alte aspecte pe care, multe alte companii cu potenţial, inexplicabil, nu reuşesc să le scoată în faţă. Despre aceste lucruri vom vorbi, punctual, în cele ce urmează.

Omul care să se confunde cu compania

Steve Jobs a fost o personalitate cu un talent ieşit din comun, un geniu. Pe lângă implicarea în realizarea designului şi stabilirea specificaţiilor, el a ieşit de fiecare dată în faţă şi, prin discursul său, a reuşit să transmită, convingător, de ce merită să cumpărăm acele produse: iPhone, iPad, iPod, MacBook, iMac.

După decesul lui Steve Jobs, a ieşit la rampă Tim Cook. Poate că nu la fel de spectaculos în cadrul evenimentelor, dar fără îndoială extrem de competent şi suficient de persuasiv încât să menţină Apple la cel mai înalt nivel de popularitate şi profitabilitate.

Şi acum, să vorbim de restul: Samsung, Nokia, Sony, LG, HTC, Motorola, Panasonic etc. Cunoaşteţi vreun om din aceste companii care să apară şi să prezinte constant realizările majore ale respectivelor companii? Cine a ţinut discursul principal când s-au lansat produse importante? Cine a prezentat Samsung Galaxy S III, Sony Xperia S sau HTC One X? Aici e problema. Lipsa unui personaj emblematic.

Stephen Elop de la Nokia este cunoscut , dar direcţia în care merge compania arată că nu e chiar omul potrivit.

Oare toate aceste corporaţii cu cifre de afaceri de miliarde dolari chiar nu pot găsi un individ carismatic (sau, de ce nu, enervant – aici mă gândesc la Steve Ballmer) care să iasă în faţă de fiecare dată, un om care să se apropie de public şi să convingă?

Promptitudine

Apple lansează un produs în Statele Unite şi, acesta, ajunge în posesia clienţilor în mai puţin de o săptămână de la încheierea evenimentului. Cifrele de vânzări au un impact deosebit când spui “Apple a vândut sute de mii sau milioane de exemplare” în primul weekend de la lansare.

Chiar şi la nivel global, planurile Apple nu lasă loc semnelor de întrebare şi speculaţiilor. Ştim exact când va ajunge iPhone-ul sau iPad-ul în România sau în orice altă ţară din lume.

Cel mai relevant exemplu de “aşa nu” este Sony Ericsson. Îmi aduc aminte că primul Xperia a întârziat aproape un an până când a ajuns în magazine. La fel şi multe alte dispozitive mobile ce au urmat. Dar nici LG nu stă prea bine la acest capitol, iar rezultatele se reflectă cât se poate de clar în vânzări.

În cele din urmă, din Sony Ericsson a rămas doar Sony. Iar Sony, deşi se mişcă mai bine, lasă încă de dorit. Cât despre LG, nu o duc deloc bine pe piaţa de telefoane mobile.

Mi se pare corect şi profitabil să ai date exacte când lansezi un produs. Şi, pe cât posibil, aceste date să fie cât mai apropiate de eveniment, pentru ca produsul să nu se “răcească”, să fie uitat. Unde mai pui că, în cazul întârzierilor mari, concurenţa iese la rampă cu dispozitive mai performante decât cel întârziat. Aşadar, degeaba anunţă LG primul dual core sau HTC-ul primul quad core, când în magazine ai deja alternative de la alţi producători.

Grav e şi când anunţi produse performante ca hardware, dar cu software depăşit, iar potenţialii clienţi aşteaptă update-ul care nu mai vine. În final, cu siguranţă vor alege altceva.

Preţul corect

Mulţi spun că produsele Apple sunt scumpe, fără să ţină seama că acestea concurează pe segmentul high-end, indiferent că vorbim de telefoane, laptopuri sau tablete. Iar pe segmentul high-end, ceilalţi producători sunt depăşiţi de Apple la capitolul politică de preţuri.

Un caz celebru este strategia eronată a celor de la Samsung când, în 2011, au lansat Galaxy Tab-ul 10.1 la un preţ exagerat (aproape 1000 $), pentru ca apoi, după ce Apple a anunţat iPad 2 la 499 de dolari, să-şi recunoască greşeala şi să ajusteze preţurile.

Multe companii sunt pur şi simplu orgolioase sau trăiesc în trecut. Nokia şi Sony erau acum câţiva ani pe profit şi încă un profit excelent, acum însă merg în jos.

Sony ţine de preţ cu dinţii, deşi sunt depăşiţi pe mai toate planurile. La telefoane se chinuie să reintre în cărţi cu noile Xperia, la televizoare sunt surclasaţi de Samsung şi LG, cât priveşte laptopurile nu sunt deloc convingători cu inginerii de peste 10.000 de Lei (vezi Vaio Z), când Asus sau Acer oferă performanţă şi fiabilitate fără să te usuce de bani, iar Apple are MacBook Air / Pro începând cu 1000 – 1200$.

În schimb, acolo unde oferă produse avantajoase ca preţ (ex: aparatele foto din seria NEX, performante şi accesibile), Sony reuşeşte să se poziţioneze foarte bine în piaţă.

Ţintă precisă

Apple nu se angrenează într-o luptă oarbă în care să se bată pe fiecare bucăţică de pământ. Referindu-ne strict la piaţa de telefoane, ştim foarte bine că are un smartphone pe care îl lansează an de an: iPhone-ul.

În general, ştim căror categorii sociale şi către ce fel de oameni ţinteşte Apple.

Toţi ceilalţi consumă resurse uriaşe pentru a fabrica sute de modele pentru absolut toate categoriile sociale, de la şomeri fără locuinţă şi până la oameni de afaceri cu milioane de Euro în cont.

Oare nu ar fi mai bine să faci un lucru şi acela bun? Întreb doar, nu sunt omul care să dea sfaturi la un asemenea nivel.

Fapte, nu vorbe

Cum reuşeşte Apple să iasă în faţă cu diverse tehnologii şi de ce alţi producători întârzie? Fiţi convinşi că toţi aceştia nu duc lipsă de idei, dar punerea lor în aplicare este defectuoasă.

Să luăm exemplu designul unibody al laptopurilor. În loc să răspândească zvonuri pe Internet şi să lanseze zeci de concepte fantastice, Apple merge în China (căci, vă place sau nu, acolo e mâna de lucru ieftină) şi investeşte bani în fabrică şi pentru a obţine exclusivitate pe piaţă.

Contractul este ceva la modul “vă dăm atâţia bani, faceţi asta şi, în plus, vreme de şase luni – sau mai mult, nu furnizaţi nimănui respectiva tehnologie”. E doar un exemplu prin care Apple reuşeşte să fie prima cu o anume implementare.

Multe companii ezită când vine vorba de investiţii mari, dar Apple a arătat că succesul depăşeşte efortul iniţial (dacă este calculat corect) şi nu se materializează doar în popularitate, ci şi în profit. În plus, compania din Cupertino este recunoscută pentru cât de bine păstrează secretele, impactul pe piaţă fiind mult mai puternic decât în cazul unui produs despre care, la data lansării, se ştie aproape tot.

Concluzie

Sigur, fiecare companie are propria viziune şi, în general, vorbim de o viziune de succes. Este clar însă de ce Apple reuşeşte să transforme într-un succes aproape orice produs lansat, iar alţii fluctuează: lipsa unui individ care să se confunde cu brand-ul (la nivel global), ecartul mare dintre anunţul oficial şi disponibilitatea pe piaţă a produsului, preţul necompetitiv (raport preţ-calitate), publicul ţintă ales greşit şi vorba lungă (sărăcia omului) contribuie negativ la imaginea şi profitabilitatea unui companii.