Nokia va produce telefoane Lumia şi PureView rezistente la apă

29.05.2012
Nokia va produce telefoane Lumia şi PureView rezistente la apă

Nokia experimenetează de mult timp materiale cu proprietăţi hidrofobe, iar acum este pe cale să pună în practică tehnologiile nou create. Drept urmare, toate modele viitoare de telefoane mobile, provenind din seriile Nokia Lumia şi PureView, vor demonstra rezistenţă sporită la apă şi umezeală.

Noile abilităţi sunt obţinute prin aplicarea unui strat suplimentar de protecţie pe carcasa telefonului, inclusiv ecran, realizat dintr-o substanţă cu proprietăţi superhidrofobice. Cu acest finisaj, apa alunecă pur şi simplu de pe suprafeţele expuse, fără a se ataşa de acestea sau pătrunde în telefon prin punctele de îmbinare ale carcasei.

Dacă apa pătrunde totuşi în interiorul telefonului, nu va putea face stricăciuni, deoarece toate suprafeţele (carcasă, placa electronică, acumulator) sunt protejate de acelaşi strat cu proprietăţi hidrofobe, capabil să respingă apa. Teoretic, chiar şi plin cum apă, este posibil ca un telefon protejat în acest mod să poată funcţiona o perioadă îndelungată, fără a risca scurtcircuitarea sau daune permanente asupra componentelor electronice.

Din păcate Conor Pierce, vicepreşedintele diviziei Nokia Western Europe, nu a putut preciza exact când vom găsi în magazine telefoane Nokia cu proprietăţi superhidrofobe.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult