Motivul este dat de faptul că ele sunt infectate cu virusul troian DNSChanger. Acesta schimbă anumite adrese la accesarea paginilor de pe Internet şi încarcă o altă pagină decât cea pe care o doreşte utilizatorul. In felul acesta pot fi accesate site-uri cu conţinut periculos pentru utilizator sau care promovează produse contrafăcute. Totul a plecat de la o companie suspectă, numită Rove Digital din Estonia. Cei infectaţi trimit cererile de accesare a unor pagini de pe Internet către nişte servere din Estonia, ce redirecţionează traficul spre pagini suspecte.
În noiembrie 2011, poliţia estoniană, cu sprijinul FBI şi NASA-OIG, a arestat mai multe persoane implicate în distribuirea virusului DNSChanger. În urma acestei acţiuni, Internet Systems Consortium a fost obligat de un tribunal din Statele Unite să modifice adresele DNS legate de Rove Digital în termen de opt luni. Luni, 9 iulie, acel termen expiră şi adresele vor fi schimbate la nivel global. În consecinţă, peste 250.000 de calculatoare care sunt încă infectate nu vor mai putea accesa pagini de pe Internet, în ciuda faptului că au acces fizic.
Probabilitatea că utilizatorii din România să fie afectaţi este foarte mică, însă pentru orice eventualitate vă oferim posibilitatea să verificaţi. În acest link veţi găsi o listă de adrese. Accesând oricare din ele, veţi putea verifica dacă sunteţi sau nu infectaţi cu DNSChanger. Aceste adrese au fost create la cererea autorităţilor de reglementare a traficului pe Internet din ţările cele mai afectate de virusul DNSChanger.