Nokia doreşte parteneriate exclusive cu operatorii europeni

23.07.2012
Nokia doreşte parteneriate exclusive cu operatorii europeni

Odată cu lansarea Windows Phone 8 din această toamnă, se pare ca Nokia intenţionează să schimbe strategia actuală de vânzare a terminalelor mobile cu cea a exclusivităţilor cu diverşi operatori din Europa.

Această informaţie a fost publicată de Financial Times, dar nu a fost confirmată sau infirmată de către finlandezi. Dacă Nokia va reuşi să convingă operatorii de oportunitatea unor astfel de parteneriate, terminalele Windows Phone 8 ar putea primi o atenţie sporită atât din punct de vedere al promovării, prin eforturile sincronizate ale operatorului, producătorului şi companiei Microsoft, cât şi din punct de vedere al preţului, acestea urmând să fie oferite la preţuri avantajoase la achiziţia sau reînnoirea unui abonament.

Conform Financial Times, operatorii care ar fi implicaţi în negocieri ar fi France Telecom, Detsche Telecom şi operatorul britanic Everything Everywhere, format din fuziunea filialelor Orange şi T-Mobile din această ţară.

Această strategie, care a fost folosită de Apple în momentul lansării terminalului iPhone în 2007, nu este însă şi garanţia succesului. Nokia are deja o exclusivitate pentru terminalul Lumia 900 cu operatorul nord-american AT&T, iar această relaţie a debutat în termeni încurajatori. De curând însă, AT&T a fost nevoită să înjumătăţească preţul de vânzare al terminalului iar sumele cheltuite pentru promovarea terminalelor Nokia s-au dovedit a fi exagerat de mari: nu mai puţin de 450 de dolari de terminal.

Nokia Lumia 900

Urmărește Go4IT.ro pe Google News