Samsung Galaxy Note 10.1 – noi imagini şi specificaţii

24.07.2012
Samsung Galaxy Note 10.1 – noi imagini şi specificaţii

După ce ieri aflam fără prea multe detalii, că Samsung pregăteşte lansarea unui nou produs din seria Galaxy în data de 15 august, iată că balanţa pare să încline tot mai mult în direcţia unei tablete, mai exact modelul Samsung Galaxy Note 10.1.

Samsung Galaxy Note 10.1

Apărută deja într-un prim clip de promovare, tableta Galaxy Note 10.1 primeşte acum şi un set mai cuprinzător de specificaţii, în care se menţionează folosirea unui chipset quad-core la 1.4 GHz, asistat de 2 GB memorie RAM.

Samsung Galaxy Note 10.1

Avem la dispoziţie două camere foto, de 5 MP şi 1.9 MP, receptor GPS compatibil cu reţeaua Glonass, conectivitate WiFi N şi Bluetooth, respectiv suport 3G HSPA+ pentru sesiuni de internet mobil. Ecranul de 10.1 inch suportă rezoluţia 1280×800 pixeli, redată cu ajutorul unui panou Samsung PLS.

Samsung Galaxy Note 10.1

Propulsată de chipsetul Exynos 4412, similar celui folosit pe telefonul Galaxy S3, tableta Galaxy Note 10.1 se poate lăuda cu abilităţi de filmare Full HD şi performanţe de invidiat jocurile create pentru sistemul Android, livrat în versiunea Ice Cream Sandwich. Memoria internă totalizează 16 GB, extensibili prin adăugarea unui card microSD. Capacitatea acumulatorului instalat este de 7000 mAh.

Samsung Galaxy Note 10.1

Aparent, noua tabletă poate lua rolul unui companion pentru telefonul Android din dotare, permiţând de exemplu citirea şi compunerea de mesaje text.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult