Google Nexus 7 – tableta Android pe care toţi o aşteptam

Google Nexus 7 - tableta Android pe care toţi o aşteptam

Google şi producătorii de terminale mobile Android se bucură în acest moment de o poziţie confortabilă fată de rivalul Apple, trimestrul doi marcând un raport al cifrelor de vânzare de 4:1 în favoarea primilor Atunci când vine vorba de tablete, lucrurile stau însă exact pe dos. Scumpe şi cu un trecut marcat de problemele de performanţe, tabletele Android au ratat până acum cucerirea unui segment semnificativ de piaţă, Apple conducând detaşabil cu un confortabil procent de aproape 70%.

Google a susţinut promovarea şi dezvoltarea sistemului de operare Android cu trei terminale de referinţă Nexus, însă atunci când a venit vorba de tablete, compania s-a dovedit mult mai puţin inspirată. În locul unui model care ar fi trebuit să fie lansat încă de acum un an şi jumătate, odată cu Honeycomb, compania a preferat un păgubos parteneriat cu Motorola, al cărui model Xoom, care ar putea fi considerat „de referinţă”, a fost greu, scump şi actualizat cu mare întârziere. Ori, lansarea de anul trecut a tabletei Kindle Fire a arătat că tocmai de un produs accesibil şi suficient de puternic este nevoie pentru atrage un număr mare de cumpărători către Android. Aceasta politica greşită a fost corectată în iunie, când a fost lansat produsul Nexus 7.

Prezentare, construcţie, ergonomie

Probabil că cea mai mare provocare pentru producătorul ASUS a fost realizarea unei tablete de 200 de dolari, sau mai bine zis de 250 de dolari pentru că doar modelul de 16GB va ajunge în România, care să nu arate ca un produs ieftin. Abordată corect, această provocare s-a finalizat într-unul dintre acele norocoase şi atât de rare produse care, imediat ce le-ai încercat câteva minute, îţi creează dorinţa de a le achiziţiona.

Accesibil şi atractiv - Nexus 7

Un spate simplu construit din materiale bune

 

Extrem de simplu ca design, Nexus 7 este realizat integral din material plastic însă, cu posibila excepţie a ramei argintii, turnată dintr-un material banal, tableta nu lasă să se întrevadă economia de materiale. Partea frontală este acoperită integral de suprafaţa protectoare de sticlă, iar rama carcasei face trecerea către o parte posterioară fabricată dintr-un material foarte interesant. Cu o textură cauciucată foarte fină, deşi în mod evident este doar un material plastic rigid, aceasta oferă o serie de perforaţii fine care au atât rolul de a mări aderenţa cât şi de a crea un aspect estetic îmbunătăţit, completând sigla de mari dimensiuni Nexus.

Conectorii şi difuzorul

Singurele butoane ale tabletei

Numărul de elemente constructive este foarte redus. Dincolo de cele trei butoane disponibile, două pentru controlul volumului şi cel pentru Power/Lock, capacul posterior mai oferă doar grila puternicului difuzor, perforaţiile fine ale celor două microfoane, discretul conector Pogo cu patru pini destinat conectării unor periferice încă nelansate şi, în partea de jos, conectorul MicroUSB şi conectorul audio jack de 3,5. Neavând capac detaşabil, sloturi de extensie, conectori video sau cameră foto principală, Nexus 7 este cea mai simplă tabletă văzută până acum, ceea ce o face totodată şi una dintre cele mai elegante, aspect meritoriu pentru un produs făcut cu un cost fix în minte.

Cel mai remarcabil aspect rămâne însă ergonomia. Compactă, datorită utilizării unei rame mai înguste ca de obicei, foarte uşoară şi cu o priză excelentă în mână, manevrarea tabletei este o adevărată plăcere şi se apropie cel mai mult de acel şablon vândut în reclame cu tableta care poate fi utilizată ca ebook reader în metrou. Iar aceasta nu este, după cum vom vedea în secţiunea Software, doar o impresie subiectivă.

Specificaţii

  • Ecran: 7″, 1280×800 pixeli, IPS, LED, Fit Glass
  • Chipset: Nvidia Tegra 3 T30L
  • CPU: 1,3 GHz, quad core
  • GPU: Nvidia GeForce ULP, 12 core
  • RAM: 1 GB
  • Memorie internă: 8 sau 16 GB (
  • Sistem de operare: Android 4.1.1
  • Conectivitate: WiFi 802.11b/g/n, Bluetooth 3.0, NFC, GPS
  • Cameră frontală: 1,2 MP
  • Conectori: 1 x audio, MicroUSB
  • Audio: 2 x microfon, 1 x difuzor
  • Baterie: 4325 mAh
  • Dimensiuni: 198,5×120×10,56 mm
  • Greutate: 340 grame

Ecran, hardware, dotări şi autonomie

Tabletele accesibile nu excelează atunci când vine vorba de ecran, însă implementarea ASUS este una plină de surprize. Folosind un panoul IPS şi un filtru de polarizare bun, ecranul oferit de Nexus 7 este excelent şi este totodată şi o premieră pentru ASUS deoarece este primul său ecran fabricat prin lipirea directă a stratului protector şi a suprafeţei touch.

Luminozitatea este ridicată, cei care vor dori să conserve puterea bateriei putând coboră chiar la 25 de procente fără să ajungă la oftalmolog, culorile sunt naturale, unghiurile de vizualizare sunt largi iar nuanţele de negru sunt profunde şi nu aduc la suprafaţă vreun bleeding deranjant. Şi densitatea pixelilor, o problemă pentru modelele ieftine, este foarte bună – rezoluţia de 1280 x 800 pixeli întinsă pe o suprafaţă cu diagonală de 7″ o ridică pe aceasta la 216ppi, o valoare bună ţinând cont că vorbim de o tabletă, ţinută mai departe de ochi decât un telefon.

Singurele aspecte negative ale ecranului sunt nivelul gamma cam mare, care are tendinţa să „ardă” culorile peste o anumită intensitate a acestora şi tratamentul oleofobic slab al suprafeţei protectoare de sticlă, fapt care se soldează cu o întreagă colecţie de amprente vizibile şi insistente capturate în scurt timp.

Un ecran IPS de bună calitate pe o tabletă accesibilă

Cea de-a două surpriză a oferit-o puterea hardware a platformei ASUS. Deşi inima tabletei este un chip Tegra 3 T30L, cel mai mic membru al celei de-a treia generaţii NVIDIA, scorurile în teste au fost neaşteptat de ridicate. Cum ASUS nu a putut realiza vreo magie cu hardware-ul standard iar testele au fost repetate pentru a exclude vreo eroare, acest aspect poate fi atribuit optimizărilor din Android 4.1, incluzând aici şi browser-ul Chrome care a înlocuit vechiul produs nativ. În baza acestor modificări, Nexus 7, deşi un produs accesibil, este una dintre cele mai rapide tablete ale momentului şi a învins rivali redutabili în multe teste.

După cum se remarcă din specificaţii, ASUS a renunţat la o serie de dotări hardware la cererea Google. Astfel, a dispărut slotul MicroSD, implementarea USB OTG oferă suport pentru tastatură şi mouse dar nu şi pentru stocare, nu există ieşire video MHL sau HDMI iar versiunile cu conectivitate 3G nu vor exista. Nexus 7 plusează însă cu suport NFC, introdus încă de la Galaxy Nexus, Bluetooth 4.0 şi GPS.

Testul nostru de anduranţă wireless s-a oprit după 5 ore şi jumătate, o valoare inferioară altor produse, dar mulţumitoare dacă ţinem cont de capacitatea de numai 4325mAh a bateriei. Autonomia video s-a ridicat însă la 8 ore şi 45 de minute, mai mult decât confortabilă şi apropiată de cea a unor modele costisitoare precum Apple iPad 3rd generation sau ASUS Transformer Pad Infinity.

Jelly Bean, jocuri şi o interfaţă atipică

Noutăţile aduse de Jelly Bean au fost deja acoperite anterior, însă promisa creştere a vitezei de răspuns a interfeţei merită tratată separat deoarece, chiar dacă mai există unele mici probleme, este un salt vizibil de la Ice Cream Sandwich care este aşteptat de o veşnicie pe platforma Android.

O trăsătură particulară a tabletei Google este interfaţa. Spuneam la începutul acestui articol că Nexus 7 pare gândit de la bun început ca un produs destinat utilizării în modul portrait şi acest aspect se reflecta şi în software. Cu un Home Screen şi un App Drawer care seamănă mai degrabă cu versiunile pentru terminalele mobile şi care sunt blocate în acest mod de lucru, Nexus 7 se diferenţiază de restul tabletelor Android 4.0. Nu sunt încă sigur care este rostul acestei vizibile delimitări de clasa tabletelor de 10″, însă sper că Google ştie ce face – lumea aplicaţiilor Android suferă deja de o dispersie prea mare a atenţiei programatorilor pentru rezoluţiile şi raporturile de ecran multiple.

Chiar dacă este primul membru al platformei cu preţ accesibil Kai, Nexus 7 rămâne o soluţie Tegra 3, ceea ce aduce după sine atât o putere de calcul ridicată dar şi compatibilitatea bună generată de implicarea NVIDIA. Suportul pentru rezoluţii HD oferit de jocuri nu este încă foarte grozav pe Android, însă TegraZone este sursa cea mai bună pentru aceste titluri. În funcţie de produse, veţi aprecia greutatea şi dimensiunile mici ale tabletei, care o fac mai uşor de manevrat în jocuri precum Asphalt 7, dar alteori vă veţi putea împiedica de spaţiul prea redus al ecranului, cum ar fi cazul jocurilor cu multe comenzi touch precum Grand Theft Auto 3.

Tegra 3, o soluţie puternică pentru jocuri

Cameră, redare media şi GPS

Lipsită de o cameră principală, Nexus 7 oferă doar un modest senzor de 1,2MP în camera frontală ca unic mod de captură foto/video. Utilă pentru Skype sau Yahoo Messenger deoarece este susţină de un sistem cu două microfoane cu noise cancellation, aceasta oferă o imagine suficient de bună în condiţii de iluminare optime şi este arhisuficientă pentru rezoluţiile la care se desfăşoară aceste tipuri de convorbiri.

Un senzor de 1,2MP util pentru Skype sau Yahoo Messenger

Nexus 7 nu se remarcă din punct de vedere al facilităţilor multimedia software deoarece este bazat pe o versiune curată de Android. Playerul audio este cunoscutul Google Music iar redarea video nici măcar nu are o aplicaţie dedicată, fişierele urmând să fie redate de decodoarele din aplicaţia Gallery. Cum suportul pentru codecuri este restrâns, utilizatorii vor trebui fie să-şi convertească fişierele, fie să folosească un alt player.

Prestaţia în ambele cazuri este bună, Nexus 7 fiind un companion de nădejde pentru călătorii. Ecranul de foarte bună calitate face din redarea video o reală plăcere, puterea hardware permiţând decodarea fără probleme a fluxurilor 1080p, iar redarea audio, fără a străluci, este bună şi este trasă în jos doar de difuzorul clar, dar cu volum cam redus.

Trebuie subliniate însă două mici detalii. Mai întâi, conectorul audio este de tip TRS şi nu va accepta conectorii uzuali TRRS ai headset-urilor pe care le folosesc utilizatorii de terminale mobile, ceea ce înseamnă că va trebui să folosiţi căşti separate în deplasări. În al doilea rând, saltul la Android 4.1 a ciuntit compatibilitatea unor aplicaţii precum MX Player, în cazul căruia am remarcat uneori dezactivarea fără motiv a accelerării hardware în cazul comutării către alte aplicaţii. Aceasta este o problemă deoarece decodarea software este mult mai gurmandă, în testele video aceasta înjumătăţind autonomia.

Cei care intenţionează să folosească Nexus 7 ca navigator pot sta liniştiţi: chipul Broadcom BCM4751 şi antenele interne fac din tableta ASUS una dintre cele mai bune soluţii GPS întâlnite până acum. Semnalul a fost foarte puternic, sincronizarea cu 4-5 sateliţi la un SNR mai mare de 40 fiind un comportament standard, iar sincronizările la rece fără nici un fel de asistenţă A-GPS, lucru important deoarece avem de-a face cu o tabletă fără servicii 3G, au fost neaşteptat de rapide – circa 1 minut. Ulterior, sincronizările făcute la cald cu efemeridele neexpirate sunt aproape instantanee.

Concluzii

Lumea Android are deja o multitudine de tablete, de la produse ieftine cu provenienţă dubioasă şi performanţe pe măsură, la produse de vârf. Între acestea, Nexus 7 este însă o boare de aer proaspăt. Bine construită, puternică şi cu un preţ rezonabil de 1250 lei (versiunea 16GB), tabletă Google este unul dintre acele produse prea bune pentru a fi refuzate. Sigur, dacă vreţi un monstru multimedia, aveţi la dispoziţie câteva modele costisitoare şi puternice. Însă Nexus 7 este făcută pentru restul masei majoritare de utilizatori care doreşte doar un produs accesibil, şi care ar putea fi, cu puţin noroc, prima dintre tabletele Android care vor declanşa reacţia în lanţ pe care telefoanele Android au cunoscut-o în vara lui 2010.

Părţi pozitive

Performanţe hardware
Ecran IPS
GPS
Autonomie video
Pret

Părţi negative

Lipsa slot MicroSD
Implementare USB-OTG incompletă
Lipsă HDMI şi MHL
Tratament oleofobic modest

Urmărește Go4IT.ro pe Google News