Această ruletă de măsurare este, probabil, cea mai inteligentă din lume [VIDEO]

Autor: Adrian Popa 05.07.2016
A venit rândul ruletei de măsurat să fie transformată într-un gadget inteligent. Bagel este un proiect care caută finanţare prin intermediul platformei de crowdfunding Kickstarter.
 
Această ruletă inteligentă oferă trei moduri diferite de măsurare, posibilitatea de a salva măsurătorile făcute şi de a crea notiţe audio. Mai mult, Bagel vine cu aplicaţie dedicată pentru smartphone. 
 
 
Pe lângă măsurarea standard cu ajutorul benzii gradate, Bagel oferă alte două moduri. Ruleta dispune de o rotiţă care, prin rotire, măsoară distanţa parcursă de ruletă pe o suprafaţă. Acest mod este util pentru măsurarea suprafeţelor şi distanţelor care nu sunt drepte sau plane. De asemenea, este disponibil şi mod de măsurare laser, pentru distanţe orizontale şi verticale. 
 
 
Ruleta inteligentă poate fi comandată pe Kickstarter la preţul de 49 de dolari (vine cu un cablu Micro-USB inclus). După ce va intra în producţia de serie, Bagel va costa cu 45% mai mult.