Platforma pentru accesorii inteligente Android Wear a fost anunţată acum un an, primele ceasuri care o folosesc apărând în cursul celui de-al doilea semestru al anului trecut. Până acum, succesul Android Wear a fost modest deoarece producătorii au reuşit să vândă doar 720.000 de ceasuri inteligente, însă intrarea în joc a celor de la Apple pare să pună lucrurile în mişcare, iar Google lucrează deja la o actualizare interesantă de natură să extindă facilităţile platformei.
Primul terminal iPhone nu a fost prea impresionant la lansare, iar în primul său an de existenţă nu a putut fi numit nici măcar smartphone deoarece nu a avut un magazin pentru aplicaţii, însă a schimbat întreaga industrie a telefoniei mobile. Chiar dacă nu sunteţi atraşi de noul ceas Apple, dacă îl consideraţi prea scump sau dacă îl detestaţi de-a dreptul, Watch are şansa de a deveni un nou catalizator capabil să-i pună la treabă pe integratorii Android Wear, WebOS sau Tizen, iar de această evoluţie vom beneficia toţi chiar dacă nu intenţionăm să ne atingem de ecosistemul celor din Cupertino.
În ultimele luni am văzut o preocupare sporită pentru design, modelele precum Motorola Moto 360, LG Watch Urbane sau Huawei Watch fiind mult mai atractive pentru cei care poartă deja un ceas clasic, iar acum este rândul celor de la Google să contribuite cu un software mai bun. Conform The Verge, compania s-a apucat deja de treabă.
Conform unor surse care cunosc detalii despre dezvoltarea internă a platformei, platforma Android Wear se va îmbogăţi în curând cu funcţii noi şi interesante. Prima ar fi activarea conexiunii wireless, de care multe modele de ceasuri deja dispun deoarece este încorporată în cipurile Snapdragon 400, ceea ce ar elimina bariera razei scurte de acţiune a conexiunii Bluetooth atunci când există o infrastructură Wi-Fi în preajmă. Conform surselor The Verge, aceasta va fi prima actualizare pentru Android Wear şi va putea fi aplicată în cazul unor modele deja existente.
Cea de-a doua actualizare va implementa o metodă de control prin gesturi care va suplini actualul mod de control tactil. Aceasta nu va necesita însă o cameră video frontală, aşa cum am crede la o primă vedere, ci va folosi accelerometrul pentru a interpreta gesturile făcute din încheietură şi va oferi un mod mai facil de navigaţie printre cartonaşele Google Now sau printre notificări. În final, Android Wear va primi o actualizare de interfaţă care va facilita accesul rapid la lista de contracte şi la lista de aplicaţii, eliminând astfel meniul ramificat actual şi dependenţa de comenzile vocale.
În acest moment nu se cunosc mai multe detalii, însă aceste actualizări ar putea fi dezvăluite oficial în luna mai în cadrul conferinţei Google I/O.