Apple Watch ar putea ajunge în magazine abia la vară

17.04.2015
Apple Watch ar putea ajunge în magazine abia la vară

Ştiam deja că Apple Watch va fi disponibil în cantităţi limitate în perioada apropiată lansării, însă cele mai recente informaţii sugerează că nu vom putea găsi un astfel de dispozitiv în magazine înainte de luna iunie. Se pare că ceasul a înregistrat pre-comenzi atât de numeroase, încât liniile de producţie nu vor putea depăşi cerera decât peste aproape două luni. Deşi aceasta este o veste bună pentru Apple, fanii ar putea fi dezamăgiţi.

Cele mai recente estimări pentru pre-comenzile Apple Watch sugerează că există peste două milioane de unităţi care trebuie să ajungă la clienţi. Data iniţială pentru lansare, stabilită pe 24 aprilie, va fi prima zi în care cei care au comenzi pot merge în magazin să îşi ridice ceasul, însă nu înainte să facă o programare. Aceasta pare să fie o situaţie unică în istoria lansărilor de produse Apple, întrucât compania a avut întotdeauna în prima zi destule unităţi cât să satisfacă cererea şi chiar să o depăşească.

Magazinele Apple sunt de obicei gazdele unor cozi imense la lansarea de noi produse, însă Apple Watch va rupe această tradiţie. Întrucât ceasul nu va putea fi cumpărat din magazine până în luna iunie, nu va exista niciun motiv pentru a sta la coadă zile întregi. Apple acceptă în acest moment doar comenzi online pentru Watch, iar timpul de aşteptare sugerat pentru livrare este între patru şi şase săptămâni.

Un mesaj intern de la Angela Ahrendts, Head of Retail la Apple, spune că nu vor fi preluate comenzi pentru Apple Watch în magazinele Apple. Singura metodă disponibilă este comanda online, iar această situaţie poate dura până în luna iunie. Vor exista însă unităţi expuse în magazin pe care fanii vor putea să le testeze la faţa locului, din nou o premieră pentru companie, care obişnuieşte să îşi prezinte, să pună la vânzare şi să livreze produsele într-o singură zi.

Este clar că Apple Watch reprezintă o nouă direcţie a companiei. Nu numai că acesta este mai întâi un produs de lux şi apoi un dispozitiv inteligent, dovadă fiind atât preţul său, cât şi variantele de top din oţel şi aur, cât şi modul în care acesta este prezentat şi promovat. Niciun alt produs Apple din trecut nu a fost arătat în diverse evenimente de modă sau bijuterii precum Apple Watch şi mai ales nu înainte de lansarea sa oficială. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult