LG Watch Urbane prezentat într-un spot video

24.02.2015
LG Watch Urbane prezentat într-un spot video

LG nu a mai avut răbdare până la Mobile World Congress. Compania coreană a dezvăluit încă de săptămâna trecută noul LG Watch Urbane, iar acum a lansat un nou clip video de prezentare, care se axează în special pe aspectul fizic al dispozitivului. Aparent, capabilităţile sale hardware sau software sunt pe planul doi în acest moment, întrucât noul smartwatch doreşte mai întăi să îndeplinească funcţia de ceas şi abia apoi să devină un computer portabil pe care îl porţi la mână.

Ce-i drept, spot-ul video reuşeşte să impresioneze din mai multe puncte de vedere. LG ne arată noul Watch Urbane din toate unghiurile posibile şi pare să satisfacă nevoile categoriei de utilizatori care este în căutarea unui design clasic şi elegant. Dintre smartwatch-urile lansate până în prezent, fără îndoială Urbane reuşeşte să se întoarcă cel mai mult la formatul unui ceas de mână, oferind o carcasă metalică şi linii de design frumoase. Este curios însă faptul că tocmai LG a reuşit să atingă această performanţă şi nu alte companii care pun un accent mai mare pe aspectul exterior al dispozitivelor.

LG Watch Urbane va veni în două culori, auriu şi argintiu, şi va putea fi echipat cu diverse curele, în funcţie de preferinţele utilizatorilor. În clip sunt prezentate atât modele din piele, cât şi modele metalice. De asemenea, skin-ul ceasului de pe display va putea fi personalizat după bunul plac, LG integrând destule modele clasice care se îmbină perfect cu designul exterior. Cu siguranţă, utilizatorii îşi pot instala oricare alte modele disponibile pe Google Play Store, însă cele deja existente sunt deja foarte arătoase.

Ceasul va fi prezentat pe îndelete săptămâna viitoare la Mobile World Congress 2015, unde probabil vom afla şi detalii despre durata de utilizare după o încărcare completă a bateriei. În acest moment, aceasta pare să fie cea mai mare problemă a platformei Android Wear şi nicio companie nu a reuşit să o rezolve în dispozitivele deja lansate. Având în vedere preţul ridicat, de aproximativ 400 de euro, noul ceas LG ar trebui să vină cu ceva în plus faţă de restul dispozitivelor mai ieftine, în afară de design superior.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult