Louis Vuitton lansează căşti true wireless la preţ de patru ori mai mare decât Apple

20.01.2020
Louis Vuitton lansează căşti true wireless la preţ de patru ori mai mare decât Apple

Louis Vuitton a încheiat un parteneriat de câţiva ani buni cu Master & Dynamic, prin care brandul de lux vinde căşti true wireless către clienţii săi. Acestea sunt singurele căşti de acest gen cu sigla Luis Vuitton, iar pentru a avea acces la ele, clienţii trebuie să plătească în plus de vreo trei ori faţă de modelul original, fără logo. Modelul Horizon Earphones de la Louis Vuitton din 2020 vine însă cu un preţ şi mai mare decât anul trecut, de data aceasta, fiind justificat de funcţionalitate îmbunătăţită.

Căştile de lux Louis Vuitton Horizon Earphones nu sunt decât o pereche de Master & Dynamic MW07 Plus, căşti premium, la rândul lor, mai scumpe decât cele disponibile pe piaţă de la producători precum Apple, Sony sau Samsung. Acestea costă în magazinele Louis Vuitton nu mai puţin de 1.099 dolari, pe când preţul originalelor M&D MW07 este de „numai” 299 dolari. Totuşi, faţă de modelul de anul trecut, au fost adăugate câteva lucruri noi.

În primul rând, avem 10 ore de autonomie pentru ascultat muzică, mai mult decât multe alte modele similare de pe piaţă. Apoi, folosind microfoanele integrate, căştile pot anula activ zgomotul de fundal, dar pot oferi şi un mod „ambiental”, care să permită sunetului din jur să poată fi auzit. De altfel, microfoanele sunt acum mult îmbunătăţite, compania promiţând o calitate superioară a sunetului în apeluri. De asemenea, carcasa de încărcare, decorată cu simbolurile Louis Vuitton, asigură 20 de ore de încărcare pe lângă cele 10 ale căştilor.

Horizon Earphones de la Louis Vuitton sunt livrate în cinci variante de culoare: galben, roz, roşu, alb şi negru şi probabil că se asortează cu produsele vestimentare şi accesoriile pe care celebrul brand le oferă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult