TP-Link LB130 şi TP-Link HS100 sunt două gadgeturi care permit controlul de la distanţă asupra dispozitivelor esenţiale din gospodărie şi ajustarea după bunul plac a luminii ambientale. Primul este un Bec Wi-Fi Multicolor capabil să redea orice tonalitate de lumină, de la intensitatea unei candele şi până la nivelul unui bec clasic de 60W. TP-Link HS100 este o priză inteligentă care poate fi comandată de pe telefonul mobil şi chiar setată să funcţioneze în intervale de timp prestabilite.
Parte din gama TP-Link de accesorii Smart Home, TP-Link LB130 Multicolor Wi-Fi LED este doar cu puţin mai înalt decât un bec economic obişnuit şi cam la fel de gros, încăpând fără probleme în majoritatea corpurilor de iluminat prevăzute cu abajur deschis.
Compatibil cu aplicaţia TP-Link Kasa, disponibilă în versiuni pentru iOS şi Android, gadgetul poate fi sincronizat pentru utilizare în mai puţin de un minut urmând ghidul intuitiv furnizat chiar în interfaţa aplicaţiei. Trebuie doar să ne asigurăm că ne aflăm în aceeaşi încăpere cu gadgetul nou configurat şo în raza de acţiune a unei reţele Wi-Fi în banda 2.4 GHz a cărei parolă de acces o cunoaştem. La prima utilizare a aplicaţiei este solicitată crearea unui cont de utilizator cu parolă, necesar pentru controlarea în mod securizat a gadgeturilor smart home.
În urma configurării iniţiale, becul TP-Link LB130 se va conecta la internet folosind reţeaua Wi-Fi a locuinţei, putând fi controlat prin intermediul aplicaţiei Kasa indiferent de distanţa la care ne aflăm. Opţional, putem însă restricţiona conectivitatea astfel încât controlul la distanţă să fie disponibil doar din reţeaua locală.
Luând rolul unui panou de control, aplicaţia pentru smartphone pune la dispoziţie o secţiune Energy Use cu informaţii statistice, detaliind orele de funcţionare cumulate, consumul de energie din ziua curentă, respectiv o estimare a economiei de energie zilnice şi anuală, comparat folosirii unui bec standard de 60W. Însă mult mai interesant este meniul pentru personalizarea funcţiei de iluminare. Putem opta pentru simpla ajustare a temperaturii de culoare între alb-cald şi alb-rece, respectiv modul RGB. Cel din urmă pune la dispoziţie întreg spectrul de culoare reprezentat în formă grafică, din care putem alege nuanţa dorită folosind interfaţa touch a telefonului mobil.
Ajustarea temperaturii de culoare poate fi realizată şi automat, alegând modul de funcţionare circadian. Sincronizat cu aplicaţia Kasa, becul TP-Link LB130 va schimba tonalitatea luminii redate în funcţie de momentul zilei, începând cu o nuanţă alb-rece care să ne trezească dimineaţa, până la o tonalitate alb-cald în a doua parte a zilei.
Foarte util în perioadele de concedii, funcţia Calendar permite definirea unuia sau mai multe intervale de timp în care becul TP-Link LB130 să pornească şi să se oprească automat, zilnic sau doar în anumite zile ale săptămânii, folosind diverse nivele de intensitate şi nuanţă a luminii. Scopul poate fi simularea activităţii normale în perioadele când nu se află nimeni acasă, iluminarea automată a vitrinei unui magazin sau orice alt scenariu în care se doreşte iluminarea temporară a unei încăperi.
Prevăzut cu o sursă de lumină LED având specificată o durată de viaţă de peste 25000 ore, TP-Link LB130 poate atinge o luminozitate maximă de 800 lumeni, raportată unui consum de energie nu mai mare de 11W. În practică, luminozitatea maximă poate fi atinsă într-un domeniu destul restrâns al temperaturii de culoare alb-cald, ajustarea tonalităţii către domeniul alb-rece, sau o altă culoare la alegere, reducând progresiv luminozitatea percepută în încăpere.
Interfaţa pusă la dispoziţie pentru selectarea tipului de lumină dorit nu este foarte precisă, fiind necesare încercări succesive pentru obţinerea unei temperaturi de culoare apropiată de ceea ce dorim. Din fericire modificările făcute în aplicaţia Kasa pot fi salvate în profiluri cu setări personalizate, uşurând alegerea ulterioară a nuanţei potrivite de culoare.
Luând forma unei prize programabile, TP-Link HS100 se conectează la aplicaţia Kasa urmând aceiaşi paşi descrişi şi pentru becul LB130.
Odată ce a fost adăugat în lista cu dispozitive Smart Home, TP-Link HS100 permite comandarea aparatului de aer condiţionat, a centralei termice sau orice alt dispozitiv conectat la priza AC folosind butonul On/OFF prezent în interfaţa aplicaţiei pentru mobil.
Funcţia Calendar permite definirea unuia sau mai multe intervale de timp în care dispozitivul să pornească şi să se oprească automat, zilnic sau doar în anumite zile ale săptămânii. O versiune simplificată a funcţiei Calendar este Away Mode, în care definim ora de pornire şi oprire a dispozitivului conectat (ex. aparatul de aer condiţionat), respectiv zilele din săptămână în care de obicei nu suntem acasă.
Modul Timer permite pornirea de la distanţă a prizei inteligente, dispozitivul alimentat urmând să fie oprit după durata de timp selectată.
Cu un consum propriu de energie aproape neglijabil, priza TP-Link HS100 suportă dispozitive cu un consum de până la 3680W, acoperind majoritatea tipurilor de aparate întâlnite într-o gospodărie.
Cu preţ de aproximativ 250 lei în magazinele din ţara noastră, becul inteligent TP-Link LB130 Multicolor Wi-Fi LED este o alegere destul de costisitoare pentru un bec economic. Ne alegem însă cu o soluţie cât se poate de elegantă pentru iluminarea spaţiului de lucru sau a încăperii unde petrecem majoritatea timpului, uşor de personalizat şi controlat.
Reţeta pentru o casă modernă trebuie să includă şi o priză inteligentă, care să permită automatizarea cel puţin a unui dispozitiv des folosit. Acesta poate fi aparatul de aer condiţionat, centrala termică de apartament, sau televizorul a cărui orar de folosire dorim să îl controlăm mai atent. TP-Link HS100 Wi-Fi Smart Plug (preţ 150 lei) este gadgetul ideal pentru acest rol, suportul pentru activarea de la distanţă folosind aplicaţia pentru smartphone fiind cât se poate de folositor în scenarii de utilizare dintre cele mai diverse.
Consum redus de energie
Iluminare complet ajustabilă (nuanţă, temperatura de culoare)
Conectivitate Wi-Fi şi aplicaţie pentru smartphone uşor de folosit
Detectarea dispozitivelor Smart Home la pornirea aplicaţiei de mobil nu este instantanee