Dezvoltatorii unei aplicaţii pentru smartphone care promite să înlocuiască pilula contraceptivă, acuzaţi că au cauzat 37 de sarcini nedorite

16.01.2018
Dezvoltatorii unei aplicaţii pentru smartphone care promite să înlocuiască pilula contraceptivă, acuzaţi că au cauzat 37 de sarcini nedorite

Natural Cycles, o aplicaţie pentru smartphone disponibilă contracost şi promovată pe teritoriul Uniunii Europene ca metodă de contracepţie, a fost raportată autorităţilor suedeze de către personalul unui spital local.

Cel puţin 37 dintre femeile care s-au prezentat la spitalul Södersjukhuset din Stockholm cu sarcini nedorite au mărturisit că au înlocuit pilula contraceptivă cu aplicaţia Natural Cycles, în speranţa de a evita efectele secundare asociate tratamentelor hormonale de contracepţie.

Versiune modernă a metodei calendarului, Natural Cycles foloseşte un algoritm care ţine seama de factori cum ar fi temperatura corporală pentru a determina perioada fertilă, dezvoltatorii aplicaţiei promiţând o acurateţe de 93% pentru indicaţiile furnizate. Singurul avertisment oferit este împotriva folosii de către persoane sub 18 ani, care ar trebui să apeleze la alte metode de contracepţie.

Însă dacă ne raportăm la o bază de utilizatori estimată 700.000 în lumea întreagă, marja de eroare oferită devine semnificativă, numărul sarcinilor neintenţionate ajungând la valori mult peste media obţinută în cazul folosirii pilulelor contraceptive prescrise de medic. Însă dezvoltatorii Natural Cycles nu se arată impresionaţi, aceştia declarând că numărul sarcinilor nedorite rezultate din folosirea aplicaţiei este o realitate inevitabilă, dată fiind metoda de prevenţie folosită.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult