Disponibilă în ultima versiune Google Photos, funcţia de arhivare te ajută să ascunzi acele poze pe care din varii motive nu le doreşti vizibile în feed-ul principal al aplicaţiei.
Noua opţiune pentru arhivare poate fi găsită ţinând apăsat poza/pozele pe care le dorim ascunse, după care folosim simbolul “…” apărut în partea dreaptă. Mai târziu, când dorim să revizităm pozele arhivate le putem găsi într-un folder separat, accesibil din meniul lateral al aplicaţiei.
Exceptând situaţiile când dorim păstrarea absolut secretă a unor poze cu potenţial compromiţător, noua opţiune pentru arhivare ar putea fi de folos celor care vor să păstreze albumele personale cu poze într-o locaţie mai puţin vizibilă, dar totuşi accesibilă pentru membrii familiei sau prieteni apropiaţi.
Funcţia de arhivare a pozelor este disponibilă începând cu versiunea 2.15 a aplicaţiei Google Photos pentru Android, urmând să fie adăugată şi versiunii pentru iOS, respectiv în interfaţa web.